Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Fals în declaraţii, fals în acte publice, uz de fals – acestea sunt metodele aplicate de Igor Dodon, candidatul Partidului Comuniştilor din Republica Moldova la funcţia de primar general al mun. Chişinǎu pentru pentru a induce în eroare cetǎţenii Republicii Moldova. Anunţul a fost fǎcut de cǎtre Dorin Chirtoacǎ, candidatul Partidului Liberal, în cadrul unei conferinţe de presǎ în cadrul cǎreia acesta a prezentat probele în ceea ce priveşte falsificarea unui document oficial de cǎtre Igor Dodon, şi anume – Monitorul oficial al României.
”Igor Dodon a prezentat în cererea la Procuraturǎ un fals al Monitorului Oficial. S-au decupat mai multe bucǎţi şi s-au lipit şi a ieşit Monitorul oficial al lui Igor Dodon. El se face vinovat de mai multe infracţiuni, care se pedepsesc conform Codului Penal: fals în declaraţii, fals în documente oficiale”, susţine Dorin Chirtoacǎ.
Acesta s-a adresat Procuraturii Generale “să ia act de cauză şi să-l tragă la răspundere pe Dodon pentru fals în acte publice şi uz de fals”.
„Ne vom adresa în judecată pentru a ne apăra onoarea profesională şi vom solicita în calitate de prejudiciu contravaloarea a 100 de troleibuze pentru Chişinău”, a adǎugat Chirtoacǎ.
”Cu toată neobrazarea a mințit și a încercat să ducǎ în eroare opinia publică. Aceasta este adevarata față a PCRM, o confirmă și documentele false. Vreți un un escroc la primăria Chișinău, un julik (n.n. trad. din rusă, julik – escroc), votați Igor Dodon”, a adăugat Dorin Chirtoacă.
Dorin Chirtoacă susţine că Dodon ar fi falsificat numărul original (nr.53.34) din Monitorul Oficial al României, din 25 septembrie 2008.
Amintim cǎ ieri, 9 iuni, Igor Dodon, candidatul PCRM la funcţia de primar al capitalei, l-a acuzat pe Dorin Chirtoacǎ de implicare în scheme de corupţie, susţinând cǎ a şi înregistrat o schemǎ de fraudare în acest sens la procurarea troleibuzelor din Belarus, care poate fi confirmatǎ prin mai multe acte.
De menționat că, potrivit Codului Penal, falsul în acte publice se pedepsește cu minim 10 mii de lei sau închisoare până la 2 ani și privarea de a deține funcții publice încă 5 ani. Falsul în declarații se pedepsește cu minim 30 de mii de lei sau un an de pușcărie, iar pentru uz de fals – cu 15 mii de lei sau 2 ani de închisoare.
“Lucrurile sunt cât se poate de clare. Sunt 3 articole din codul penal. Nu este exclus ca Igor Dodon sǎ fie tras la rǎspundere şi de cǎtre autoritǎţile din România”, a menţionat Dorin Chirtoacǎ.