Dodon cere dizolvarea Parlamentului: În Moldova s-a creat o situaţie pre-revoluţionară!

“În Republica Moldova s-a format o situaţie prerevoluţionară şi există riscul real al răbufnirii unor proteste violente, fiindcă oamenii nu mai pot îndura bătaia de joc din partea guvernării”. O declaraţie în acest sens a fost făcută astăzi de liderul PSRM, Igor Dodon,, la o conferinţă de presă, În acest context, socialiştii cer ca până pe 22 septembrie să fie convocată o ședință extraordinară a Parlamentului în care să fie decisă autodizolvarea Legislativului și provocarea alegerilor parlamentare anticipate.

“În Moldova este o situație pre-revoluționară, unde cei din conducere nu pot guverna iar poporul nu poate suporta această guvernare. Este o guvernare euro-unionistă. Situația s-a creat la un an de la semnarea Acordului de Asociere la UE. Atunci se zicea că situația se va schimba spre bine. De atunci țara a devenit mai coruptă, a fost jefuit sistemul bancar”, a declarat Igor Dodon.

Pe lângă autodizolvarea Parlamentuluii și organizarea alegerilor anticipate, socialiştii mai cer modificarea prin vot parlamentar a Constituție privind modalitatea de alegere a șefului statului, pentru a reveni la alegerea președintelui prin vot direct, demiterea pe rând sau ”la pachet” a guvernatorului Băncii Naționale, a Procurorului General, a directorului CAN, presedintelui CEC și a directorului ANRE, “care au fost aleși pe criterii politice și au dezonorat funcțiile în care au activat”. În plus, Igor Dodon a mai spus că formaţiunea sa cere scoaterea imunității parlamentare.

“În cazul în care dacă pînă pe 22 septembrie nu se va convoca şedinţa Parlamentului, anunţăm mobilizare generală şi proteste masive cu pichetarea instituţiilor statului şi blocarea instituţiilor guvernamentale pentru a ajunge la alegeri anticipate”, a adăugat Dodon.

În alt cntext, socialistul a cerut eliberarea grupului de protestatari în frunte cu Grigore Petrenco. „Aşteptăm şi din partea altor partide, societăţii civile să vină cu mesaje de susţine pentru protestatarii reţinuţi”, a spus liderul PSRM, Igor Dodon.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.