Preşedintele rus, Dmitri Medvedev a semnat un decret potrivit căruia, Dmitri Rogozin este reprezentantul special al Preşedintelui Federaţiei Ruse la Tiraspol.
Politicianul rus s-a făcut cunoscut pentru declaraţiile sale dure la adresa partenerilor străini ai Federaţiei Ruse. În perioada 2004-2011, pe când a fost ambasador al Rusei în NATO, era supranumit de jurnaliştii străini, ambasadorul ”anti-NATO”. Amintim că, Dmitri Rogozin, la momentul actual, supraveghează complexul militar-industrial.
În perioada 2003-2004 a ocupat funcţia de Preşedinte al Dumei de Stat din Federaţia Rusă.
Conflictul transnistrean rămâne o problemă nesoluţionată, deşi au trecut mai mult de douăzeci de ani. La scurt timp înainte de prăbuşirea Uniunii Sovietice, pe 2 septembrie 1990, cinci diviziuni teritoriale de pe malul stâng al Nistrului au anunţat crearea unei Uniuni-republică în cadrul URSS, iar mai târziu Republica Transnistreană Moldovenească cu centrul la Tiraspol.
În 1992, în stânga Nistrului a început un conflict armat, care a durat mai multe luni. Ca rezultat, Chişinăul a pierdut controlul asupra regiunii.