Directorul FMI la Chișinău: Salutăm reformele din domeniul bancar

Prim-ministrul Pavel Filip s-a întâlnit, astăzi, cu Directorul executiv al Fondului Monetar Internaţional(FMI), Menno Snel.

În cadrul discuţiilor, Premierul a reiterat hotărârea fermă a Guvernului de a avea un nou Acord cu FMI. „Acordul cu FMI este foarte important pentru noi, deoarece va debloca şi alte finanţări din exterior, dar şi va consolida relaţiile dintre Republica Moldova şi partenerii de dezvoltare. Un Acord cu FMI înseamnă reîntoarcerea încrederii partenerilor străini faţă de Republica Moldova, dar şi o agendă de reforme asumată”, a spus Pavel Filip.

În context, Premierul a menţionat că pachetul legislativ privind consolidarea reglementării și independenței BNM și CNPF este promovat şi va fi implementat în paralel cu reformarea justiției şi cu aplicarea măsurilor anticorupţie şi de susţinere a mediului de afaceri.

La rândul său, Directorul executiv al FMI a salutat reformele promovate de Guvern în domeniul bancar, eforturile de reformare a justiţiei şi măsurile anticorupţie, exprimându-şi încrederea că aceste pachete de legi vor fi adoptate în cel mai scurt timp.

Prim-ministrul a fost de acord cu Menno Snel că programul cu FMI asigură nu doar acces la asistență financiară, dar reprezintă şi o platformă bună pentru promovarea reformelor. Pavel Filip a dat asigurări că autorităţile vor întreprinde toate acţiunile ce se impun pentru realizarea reformelor în domeniile-cheie, stabilite de comun cu experţii FMI.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare