De Larisa Muntean/ Chișinău / Moldova.ORG/ — Legislativul de la Sofia a validat joi intrarea în vigoare a unei legi controversate care le interzice foştilor agenţi şi colaboratori ai serviciilor secrete comuniste să ocupe posturi diplomatice de rang înalt.
Deputaţii au fost chemaţi să se pronunţe din nou asupra acestui text, după ce preşedintele Gheorghi Parvanov l-a respins prin veto la 28 iulie, potrivit SofiaEcho.
Legea a fost adoptată fără vreo modificare, cu 129 de voturi pentru şi 31 împotrivă, ceea ce îl obligă pe şeful statului să promulge textul, care va fi publicat în Monitorul Oficial.
Aceasta lege a fost adoptată în urma dezvăluirilor făcute de o comisie la sfârşitul lui 2010, potrivit cărora 40 la sută dintre ambasadorii şi şefii misiunilor bulgare au lucrat pentru serviciile de spionaj sau contraspionaj sub regimul comunist.
În urma acestui scandal, Ministerul Afacerilor Externe a rechemat la începutul verii zeci de ambasadori, inclusiv pe cei aflaţi la posturi la Berlin, Atena, Beijing şi Stockholm, precum şi pe cei de la ONU şi UNESCO.
Ei au fost doar rechemaţi şi nu revocaţi, din cauza opoziţiei preşedintelui Parvanov, căruia îi revine proregativul de a semna un decret în acest sens.
Ministrul Afacerilor Externe, Nikolai Mladenov, a declarat joi în faţa Parlamentului că “legea nu poate fi calificată drept discriminatorie” deoarece foştii agenţi şi colaboratori ai serviciilor secrete au semnat de bunăvoie un contract de muncă sau o declaraţie de colaborare.
Opoziţia socialistă s-a angajat să sesizeze Curtea Constituţională, apreciind că legea impune “o vină colectivă”.
Curtea Constituţională a respins în ultimii 20 de ani, şapte încercări de a interzice exercitarea anumitor funcţii unor foşti agenţi şi colaboratori ai serviciilor de spionaj şi contraspionaj.