autor: Raisa LOZINSCHI-HADEI
Răscolind prin istorie, întrezărim speranţa că orice regim, oricât de crud ar fi fost, a picat odată şi odată
Cum se cheamă atunci când ceri în cel de-al doisprezecelea ceas micşorarea bugetelor administraţiilor locale, sperii bugetarii cu reducerea salariilor şi aşa mizere, şi, concomitent, îţi permiţi să rupi din bugetul de stat sute de milioane de lei pentru a instala luxul străjuit de ferestre antiglonţ la Parlament şi Preşedinţie conform unui plan întocmit cu mult înainte de 5 aprilie 2009? Şi asta după ce, din cauza campaniei electorale, ai minţit luni întregi că R. Moldova nu-i afectată de criza mondială, în timp ce alte state adoptau tot felul de măsuri anticriză, ai cheltuit milioane pentru renumărarea fără miză a voturilor, iar acum trâmbiţezi că eventualele alegeri anticipate ar putea falimenta republica.
Detaliile care ies la suprafaţă în ultimul timp scot la iveală adevărata faţă a guvernării comuniste care se încăpăţâna să rămână spoită pentru alde moş Ion în ultimii ani. Se spune că tot mobilierul de lux pentru Preşedinţie şi Parlament a fost comandat înainte de 5 aprilie şi urmează a fi importat din Finlanda. Se pare, comuniştii ştiau din timp despre devastarea acestor obiective (!). Se mai zice că provocatorii nu şi-au făcut treaba până la capăt în seara zilei de 7 aprilie în sediile celor două instituţii de stat şi, pentru a da proporţii dezastrului şi a justifica sutele de milioane care, probabil, vor ajunge la un miliard de lei, luate din buget pentru „reparaţia” Parlamentului şi Preşedinţiei, poliţiştii au fost înarmaţi cu răngi şi au fost obligaţi să distrugă totul mai departe conform planului. O zic revoltaţi chiar unii poliţişti care au participat la operaţiune, dar care tac de frică să nu ajungă ca bobocii. Şi pompierii au spălat-o în zece ape atunci când au încercat să-şi motiveze inacţiunile în faţa incendiului de la Parlament în prima fază.
Se mai aude că firma care va încasa milioanele din bugetul secătuit are legături la vârf, or, nu degeaba i-au mai fost încredinţate obiective importante de către guvernarea comunistă, deşi e nouă pe piaţă, şi acum s-a făcut tot posibilul să nu mai aibă concurenţi la repararea celor două sedii de pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt (caietul de sarcini le-a fost transmis firmelor „patriote” care au dorit să participe la concurs cu numai o zi înainte de licitaţie – n.r.). Despre planul de reconstrucţie întocmit din timp de eminenţele cenuşii mai vorbeşte şi faptul că acum vor fi reparate inclusiv acoperişurile Parlamentului şi Preşedinţiei, deşi devastatorii nu au ajuns până acolo, iar Legislativul se va căpătui şi cu o anexă. Cică, el se pregăteşte astfel să ocupe postul de şef pe legi, deşi susţine că îi e „simpatică” funcţia de deputat. Gresia, faianţa şi parchetul de stejar de la Parlament care au fost până acum îl plictiseau. Vrea ceva nou, comandat anume de acolo. Pe timp de criză. Specialiştii spun că din banii alocaţi în acest scop puteau fi ridicate din temelii trei sedii ale Parlamentului.
După ce a fost comparat de presa de la Chişinău cu Stalin cu referire la arestarea, torturarea şi chiar uciderea tinerilor, chipurile pentru participarea la protestele din 7 aprilie curent, şi cu Hitler care a dat foc Reichstagului, la urechile noastre a ajuns şi faptul că pe strada Ciocârliei din cartierul Telecentru al capitalei este construită de zor o vilă cum n-a mai văzut Chişinăul, în vecinătatea celei pe care o deţine fiul. Lucrul acesta ne duce, fără să vrem, cu gândul la Saddam Hussein, una dintre vilele luxoase ale căruia a fost transformată recent în hotel, fiind naţionalizată. Hussein se răsfăţa în imobile luxoase, în timp ce poporul său locuia în colibe sărăcăcioase. Era şi acolo criză permanentă.
Răscolind prin istorie, întrezărim speranţa că orice regim, oricât de crud ar fi fost, a picat odată şi odată. Mai ales cele care au săvârşit crime împotriva propriului popor, demne de tribunalele internaţionale.
Cum să numeşti altfel decât crimă împotriva propriului popor faptul că sărăceşti intenţionat oamenii umflându-ţi buzunarele proprii, îi batjocoreşti şi îi furi pe faţă, sperând că poţi reduce toţi bobocii la tăcere?
Dar nu toţi bobocii au murit.
