Diacov susţine că Plahotniuc l-a ajutat să-l atragă pe Lupu în PD

Preşedintele de onoare al PD, Dumitru Diacov, susţine că cel care l-a ajutat să-l aducă pe Marian Lupu în Partidul Democrat a fost anume Vlad Plahotniuc, anunță publika.md cu referire la publicația „Novoe Vremea”.

„Plahotniuc a riscat mult în 2009, atunci când a decis să susţină PD-ul la alegerile anticipate. Anume el m-a ajutat să-l atrag în partid pe Lupu”, a menţionat Diacov.

Preşedintele de onoare a democraţilor a lăsat să se înţeleagă că Plahotniuc ar putea avea un rol mai important în formaţiune după Congresul al VII-lea al Partidului Democrat.

„Plahotniuc şi acum ocupă un loc destoinic în partid şi cred că după Congres poziţia lui se va consolida”, a precizat Diacov.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.