Dezvaluiri din culisele negocierilor. Pe 3 noiembrie urma să aibă loc alegeri anticipate

Pe trei noiembrie urmau să aibă loc alegeri parlamentare anticipate. Anunțul a fost făcut de liderul PCRM, Vladimir Voronin, care spune că aceasta a fost o înțelegere dintre PLDM şi PD, iar în acest sens urma să fie semnată şi o declaraţie între toate cele trei formaţiuni.

"Discuţile nu au fost complicate, chiar cei din PLDM au spus că sunt de acord şi nu văd altă ieşire. Şi PD-ului, şi PLDM-ului le-am spus că avem scopul să avem alegeri parlamentare anticipate", a menţionat liderul PCRM, Vladimir Voronin.

Amintim că pe 30 mai, Vladimir Voronin a anunţat că formațiunea din care face parte a purtat negocieri cu PLDM şi PD privind declanşarea alegerilor anticipate, însă acest lucrui a fost negat de democratul Marian Lupu. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.