Deputaţii au votat. Republica Moldova, ai Preşedinte!

Zi decisivă pentru cetăţenii Republicii Moldova. După 917 zile de aşteptări ale cetăţenilor moldoveni, astăzi, în sfârşit, Republica Moldova are un Preşedinte ales cu voturile a 62 de deputaţi.

Deputaţii Parlamentului de la Chişinău s-au întrunit astăzi, 16 martie, în şedinţă plenară pentru a oferi votul fiecăruia dintre ei în favoarea sau defavoarea candidatului la Preşedinţie, Nicolae Timofti. La procedura de votare au participat 62 de deputaţi, iar membrii fiecărui partid au pliat buletinul de vot în mod diferit. Toţi deputaţii care au participat la procedura de votare, au votat pentru candidatura înaintată de AIE, Nicolae Timofti.

Menţionăm că astăzi se împlinesc 917 zile de când Republica Moldova nu are un Preşedinte ales. Pentru a fi înregistrat recordul mondial atins de ţara noastră, reprezentanţii Guinness Book aşteaptă ca procesul să fie împlinit, Preşedintele să fie ales, condiţie necesară pentru ca recordul să fie înregistrat. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.