Deputaţii au decis. Referendumul pentru aderarea Moldovei la Uniunea Vamală Euroasiatică nu va avea loc

Proiectul comuniştilor privind desfăşurarea unui plebiscit pentru aderarea Moldovei la Uniunea Euroasiatică a fost respins astăzi de Parlament. Împotriva proiectului au votat 53 de deputaţi ai Alianţei pentru Integrare Europeană. Comuniştii au ieşti din sală în semn de protest.

Deputaţii au dezbătut proiectul aproape trei ore. Aleşii coaliţiei de la guvernare au declarat că ideea de aderare la Uniunea Euroasiatică nu este oportună, în condiţiile în care Moldova se află în proces de apropiere de Uniunea Europeană.

Potrivit preşedintelui Comisiei Juridice, Numiri şi Imunităţi Victor Popa, acest proiect contravine tehnicilor legislative.
Deputaţii comunişti au încercat să-i convingă pe deputaţii din Alianţa pentru Integrare să accepte iniţiativa de a desfăşura plebiscitul.

Comuniştii spun că odată cu aderarea Moldovei la această Uniune vor fi reduse taxele vamale, în special la importul de gaze.

"Noi nu vrem să vă convingem că Uniunea Vamală va aduce beneficii, dar vrem să lăsaţi oamenii să decidă soarta lor, calea de dezvoltare a Moldovei", a declarat deputatul comunist Grigore Petrenco.

"Sunt minciuni că nu vom plăti taxe la gaze. Rusia este singura ţară care percepe TVA la importul de gaze la origine, dar nu la destinaţie. Rusia, când a aderat la Organizaţia Mondială a Comeţului, a negociat separat importul de gaze, terminaţi cu speculaţiile că Rusia va turna în caznaua Moldovei", a precizat deputatul democrat, Adrian Candu.

În replică, liderul comunist Vladimir Voronin i-a spus lui Candu: „ Candu, tu pluteşti ca un fluturaş deasupra”.

Ideea privind oganizarea referendumului pentru aderarea la Uniunea Vamală Rusia-Belarus-Kazahstan a fost pusă în discuţie la ultimul Congres al PCRM.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.