Denunț penal. PDM solicită Procuraturii pornirea urmăririi penale pe uzurparea puterii de stat de către actuala guvernare

PE SCURT

Deputații PDM au depus, astăzi, un denunț penal, în care solicită Procuraturii Generale pornirea urmăririi penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 8-15 iunie, de către președintele Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, membrii Guvernului Sandu și deputații din majoritatea parlamentară.

În adresare, deputații democrați mai solicită ca procurorii să întreprindă măsuri de urmărire penală, necesare pentru tragerea la răspundere a persoanelor vinovate de comiterea „acestei grave crime împotriva poporului”.

PE LUNG

„Deputații PDM prezintă o sinteză a circumstanțelor de drept, care, în perioada 8-15 iunie, s-au soldat cu încălcarea Constituției și a hotărârilor Curții Constituționale de către Igor Dodon, Maia Sandu, Andrei Năstase, dar și 61 de deputați ai PSRM-PAS-PPDA. Acești subiecți, în perioada menționată, fără a avea nici un drept constituțional și legitim, au preluat puterea în stat, deși un șir de hotărâri ale Curții Constituționale arătau caracterul ilegal al acestor acțiuni”, se arată într-un comunicat al formațiunii.

Democrații afirmă că există toate elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art. 339 alin. (1) Cod Penal al Republicii Moldova, iar organele procuraturii sunt obligate să pornească o urmărire penală în acest sens.

Reamintim că procurorul general interimar Dumitru Robu a dispus pe 5 august inițierea unei cauze penale pe faptul uzurpării puterii de stat, în perioada 7 – 14 iunie, de către fosta guvernare a Republicii Moldova. Deputații PDM s-au arătat revoltați și i-au cerut procurorului general interimar, Dumitru Robu, să-şi anuleze ordonanţa. În caz contrar, democrații au declarat că ordonanţa va fi atacată în instanţa de judecată.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.