Declarațiile liderilor AlE după ședința Consiliului

Liderii AIE au oferit declarații în această seară, după ședința Consiliului.

Liderul PD, Marian Lupu, a declarat că situația rămâne confuză. “Este foarte important să lăsăm la o parte șantajul, fie cu Platforma DA sau grupul de lucru. Este o situație critică din care să ieșim. Pentru început să discutăm moțiune și după aceasta vom discuta dacă votăm sau nu”, a spus acesta.

Lupu s-a întrebat dacă PLDM mai este în Alianță sau “în afara ei”. “Este cert că nu avem voturi pentru a spune că avem o majoritate parlamentară. Până joi trebuie să rezolvăm problema ca în Parlament să fie o majoritate parlamentară”, a spus acesta.

Valeriu Streleț, liderul PLDM, a menționat că “moțiunea de cenzură inițiată împotriva actualului Guvern este stupidă și lipsită de fond”.

“Rămâne ca ceilalți colegi din Alianță să decidă la ședința de joi a Parlamentuluii cum vor vota”, a spus Streleț.

La rândul său, liderul PL, Mihai Ghimpu, a spus că partidul său nu va vota moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Streleț.

“Există un program de guvernare care trebuie respectat, iar Alianța pentru Integrarea Europeană să fie menținută în acest format, pentru a menține cursul european”, a spus Ghimpu.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.