Declaraţie Bundestag: Viitorul R.M. – in mainile AMN-PL-PLDM-PD

"Viitorul democratic şi european al Republicii Moldova se află acum în mâinile Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Partidului Liberal (PL) şi Alianţei Moldova Noastră (AMN), precum şi Partidului Democrat de orientare social democrată (PDM)".

O declaraţie în acest sens au făcut deputaţii Parlamentului Federal al Germaniei din partea Uniunii Creştin-Democrate, Uniunii Creştin-Sociale, Partidului Liberal, Partidului Social Democrat şi Partidului Verzilor privitor la rezultatul alegerilor parlamentare din Republica Moldova.

Aceştia au spus că în condiţii de campanie electorală foarte complicate, forţele democrate din Moldova au reuşit să obţină o victorie împotriva Partidului Comuniştilor, aflat de opt ani la guvernare", se spune în declaraţie.

în document se mai spune că accederea cu un total de 13 mandate în parlament a Partidului Democrat din Moldova (PDM) sub conducerea noului preşedinte al partidului, Marian Lupu, a fost un factor determinant în obţinerea majorităţii de către opoziţie.

Cu 53 de mandate în Parlamentul Republicii Moldova opoziţia poate alege preşedintele Parlamentului şi dispune de o majoritate pentru formarea guvernului. Dat fiind, însă, numărul partidelor de opoziţie, formarea unui guvern stabil de coaliţie nu este sarcină uşoară.

"Aceasta presupune un nivel înalt de conştiinţă şi responsabilitate din partea tuturor actorilor politici", se arată în declaraţia deputaţilor germani.

Ei spun că protestele violente care au urmat după alegerile parlamentare din aprilie şi reacţia dură a puterii de stat au condus la o polarizare puternică a societăţii moldoveneşti.

"Exacerbările din campaniile electorale recente duse în special de PCRM, au adîncit şi mai mult această divizare. Noul parlament şi viitoarea guvernare au ca sarcină de a înlătura aceste animozităţi. Vor trebui respectate regulile democratice în formarea majorităţii parlamentare. În cazul unei schimbări de putere, nu este loc pentru o recurgere la mijloace extraparlamentare şi nedemocrate de exercitare a presiunii", spun deputaţii.

Ei cred că noul guvern al Moldovei va sta în faţa unor sarcini complicate.

"După aproape o jumătate de an fără un guvern completamente funcţional, Moldova trebuie să se confrunte cu efectele grave ale crizei economice. În acelaşi timp, este nevoie de reconsolidarea colaborării ţării cu partenerii europeni. Un pas decisiv în acest sens va fi încetarea tratării inegale a cetăţenilor UE,) (aşa cum a fost sancţionat în hotărârea Consiliului de miniştri) ca rezultat al introducerii nejustificate a regimului de vize pentru România, aceasta fiind o premisa pentru urmărirea unei politici consecvente de integrare în UE", se mai arată în declaraţie.

Ei menţionează că prin decizia sa, alegătorii din Moldova au dat un vot clar pentru integrarea europeană, care va depinde în mod decisiv de dezvoltarea politicii interne şi externe a ţării. "În prezent, lucrurile vor depinde mai întâi, de avansarea constructivă a negocierilor în cadrul Parteneriatului Estic. Germania şi UE vor trebui să susţină Republica Moldova pe această cale", mai afirmă semnatarii.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.