De ce ne
facem unghiile
și ce ascund ele
facem unghiile
și ce ascund ele
Am pășit timidă, pentru prima dată în cei 35 de ani ai mei, într-un salon de manichiură. În primul rând, pentru că habar nu aveam cu ce-o să-mi ocup timpul, privirea și atenția timp de aproape două ore. Cât de mult e acceptabil să vorbești cu manichiurista? Ce fac dacă-mi transpiră palmele? Și totuși, iată-mă-s, cu cincizeci și ceva de sticluțe colorate, față-n față cu o alegere atât de nefamiliară. Mov, pastelat, așa să fie, așa am văzut la fetele pe Instagram, așa vreau și eu.
Au trecut zece luni de la prima mea manichiură colorată. Țin minte perfect movul acela pastelat. Mă prindeam zâmbind de fiecare dată când îmi cădeau ochii pe unghii și, ca să prelungesc bucuria, le fluturam prin fața privirii de zeci de ori pe zi. Începeam să intuiesc de ce atâtea femei simt nevoia culorii pe unghii, dar simțeam că îmi scapă ceva. Că dincolo de estetică e o poveste mai mare, mai personală.
Au trecut zece luni de la prima mea manichiură colorată. Țin minte perfect movul acela pastelat. Mă prindeam zâmbind de fiecare dată când îmi cădeau ochii pe unghii și, ca să prelungesc bucuria, le fluturam prin fața privirii de zeci de ori pe zi. Începeam să intuiesc de ce atâtea femei simt nevoia culorii pe unghii, dar simțeam că îmi scapă ceva. Că dincolo de estetică e o poveste mai mare, mai personală.
Unghiile colorate nu sunt o invenție a saloanelor moderne
Primele dovezi apar în China, în urmă cu aproape 5.000 de ani. În timpul dinastiei Zhou, elitele își colorau unghiile cu un amestec din ceară de albine, gelatină, albuș de ou și pigmenți naturali. Culorile indicau rangul social: roșul închis și negrul erau rezervate nobililor, iar anumite nuanțe erau pur și simplu interzise oamenilor de rând.
În Egiptul antic, lucrurile nu stăteau foarte diferit. Se folosea henna, iar intensitatea culorii marca poziția socială. Legenda spune că Cleopatra purta un roșu profund, în timp ce femeile din clasele inferioare aveau acces doar la tonuri mai deschise. Unghiile erau mai degrabă un cod social decât un capriciu estetic.
Un detaliu care m-a surprins în documentare: la început, colorarea unghiilor nu era un gest exclusiv feminin. De fapt, nu m-a surprins prea tare, pentru că știam că și fustele au avut o poveste similară (link la articolul de pe moldova.org). În diferite perioade și spații culturale, inclusiv în Asia, și bărbații din clasele înalte își vopseau unghiile. Era un simbol de autoritate și statut, uneori chiar cu semnificații spirituale.
În Europa, mult timp, accentul a căzut mai degrabă pe unghii curate și lustruite decât pe culoare. Lacul de unghii, în forma pe care o cunoaștem astăzi, apare abia în secolul XX. În anii 1920, industria cosmetică s-a inspirat direct din cea auto: formula primelor lacuri colorate derivă din tehnologia vopselelor pentru mașini. De aici începe povestea modernă a ojei.
În Egiptul antic, lucrurile nu stăteau foarte diferit. Se folosea henna, iar intensitatea culorii marca poziția socială. Legenda spune că Cleopatra purta un roșu profund, în timp ce femeile din clasele inferioare aveau acces doar la tonuri mai deschise. Unghiile erau mai degrabă un cod social decât un capriciu estetic.
Un detaliu care m-a surprins în documentare: la început, colorarea unghiilor nu era un gest exclusiv feminin. De fapt, nu m-a surprins prea tare, pentru că știam că și fustele au avut o poveste similară (link la articolul de pe moldova.org). În diferite perioade și spații culturale, inclusiv în Asia, și bărbații din clasele înalte își vopseau unghiile. Era un simbol de autoritate și statut, uneori chiar cu semnificații spirituale.
În Europa, mult timp, accentul a căzut mai degrabă pe unghii curate și lustruite decât pe culoare. Lacul de unghii, în forma pe care o cunoaștem astăzi, apare abia în secolul XX. În anii 1920, industria cosmetică s-a inspirat direct din cea auto: formula primelor lacuri colorate derivă din tehnologia vopselelor pentru mașini. De aici începe povestea modernă a ojei.
Disciplină, armură și joacă
M-am simțit norocoasă să citesc sutele de mesaje primite de la femei. Le-am privit ca pe un mic studiu despre feminitate, identitate și presiune socială. Răspunsurile s-au strâns în jurul câtorva nevoi clare: expresie, răsfăț, încredere, utilitate, vindecare. Și, uneori, pur și simplu plăcere.
Pentru unele, oja e expresie pură. „Oja îmi aprinde butonul Artista din cap”, spune Crina. Anca formulează tranșant: „Nu mă tatuez, mă colorez”. Iulia îmi scrie că unghiile „spun o poveste prin culoare”, iar Lena le vede ca pe un mod de a-și manifesta identitatea și starea.
Pentru unele, oja e expresie pură. „Oja îmi aprinde butonul Artista din cap”, spune Crina. Anca formulează tranșant: „Nu mă tatuez, mă colorez”. Iulia îmi scrie că unghiile „spun o poveste prin culoare”, iar Lena le vede ca pe un mod de a-și manifesta identitatea și starea.
Pentru altele, manichiura e spațiu de evadare. „E singura oră în care stau jos fără copii. E un lux mic, dar constant”, spune Doina. „Mă relaxează procesul”, adaugă Mădălina. Pentru Alina, salonul e „un spațiu tare girly, unde viața pare mai simplă”.
Pentru multe, unghiile țin de încredere. „Îmi oferă un boost”, spune Stela. Diana o numește „semnătură”, iar Ana-Maria o compară cu „tocurile sau o vestă clasică”. „Mă simt mai feminină”, spune Nata. „Mă simt mai sexy”, adaugă Mariana.
Sunt și răspunsuri simple: „Pur și simplu îmi place”, scrie Inga. Adriana adoră sclipiciul. Dana spune că fără ojă nu se văd inelele neconvenționale. Iar pentru Leo sau Olga, există și motive practice: unghii fragile, eficiență, patru săptămâni fără griji.
Pentru unele femei, manichiura e identitate. „Mă simt goală fără unghiile colorate”, spune Elena. Oana le are de douăzeci de ani, Cristina le numește „carte de vizită”. Pentru T., mersul la manichiură a devenit parte din vindecare: „Un act de grijă și blândețe față de corpul meu.”
Am căutat un răspuns universal. Nu l-am găsit. Unghiile colorate nu sunt nici superficiale, nici obligatorii. Sunt ce aleg femeile să fie pentru ele: libertate, disciplină, armură sau joacă.
Pentru multe, unghiile țin de încredere. „Îmi oferă un boost”, spune Stela. Diana o numește „semnătură”, iar Ana-Maria o compară cu „tocurile sau o vestă clasică”. „Mă simt mai feminină”, spune Nata. „Mă simt mai sexy”, adaugă Mariana.
Sunt și răspunsuri simple: „Pur și simplu îmi place”, scrie Inga. Adriana adoră sclipiciul. Dana spune că fără ojă nu se văd inelele neconvenționale. Iar pentru Leo sau Olga, există și motive practice: unghii fragile, eficiență, patru săptămâni fără griji.
Pentru unele femei, manichiura e identitate. „Mă simt goală fără unghiile colorate”, spune Elena. Oana le are de douăzeci de ani, Cristina le numește „carte de vizită”. Pentru T., mersul la manichiură a devenit parte din vindecare: „Un act de grijă și blândețe față de corpul meu.”
Am căutat un răspuns universal. Nu l-am găsit. Unghiile colorate nu sunt nici superficiale, nici obligatorii. Sunt ce aleg femeile să fie pentru ele: libertate, disciplină, armură sau joacă.
Anii ’50
Anii ’50
Roșul devine emblemă. Unghiile intră în imaginea feminității clasice, iar apariția unghiilor false schimbă jocul. Inventate de un dentist din Chicago, trec rapid de la soluție medicală la accesoriu de frumusețe.
Anii ’60–’70
Anii ’60–’70
Pasteluri, sidef, reflexe metalice. Spiritul Flower Power ajunge și pe unghii. Jeff Pink lansează manichiura franțuzească, discretă și versatilă, perfectă pentru Hollywood.
Anii ’80–’90
Anii ’80–’90
Explozie de culoare. Neon, modele grafice, strasuri, aplicații. Nail art-ul devine fenomen, mai ales în Asia. Unghiile se transformă în formă de expresie.
Anii 2000
Anii 2000
Culorile devin dramatice, mai îndrăznețe. Verdele jad purtat pe podium la Chanel, în 2009, lărgește ideea de „culori acceptabile”.
2011
2011
Apare oja semipermanentă. Luciu intens, rezistență de până la trei săptămâni. Manichiura devine practică, nu doar frumoasă.
2012–2014
2012–2014
Gelul devine normă. Lampa UV intră în rutina lunară, iar unghiile lungi, migdală sau stiletto, câștigă teren. Ombré și baby boomer se răspândesc rapid, iar Instagram începe să dicteze estetica.
2015–2017
2015–2017
Minimalismul ia locul excesului. Unghii mai scurte, nude, alb lăptos, gri. Apar liniile fine, accentele grafice și „negative space”. Manichiura devine mai subtilă, mai conceptuală.
2018–2019
2018–2019
Texturile spectaculoase revin: chrome, holografic, efect oglindă, „glazed”. În paralel, crește interesul pentru sănătatea unghiei naturale și formule mai blânde.
2020–2021
2020–2021
Pandemia mută manichiura acasă. Kiturile DIY devin populare, unghiile se scurtează, iar îngrijirea capătă prioritate. Apar tot mai multe branduri curate, vegane.
2022–azi
2022–azi
Revine estetica „clean”: roz translucid, milky white, unghii naturale. French-ul se reinventează constant.
De partea cealaltă a mesei
Dincolo de poveștile femeilor care își fac unghiile, am vrut să înțeleg ce se întâmplă și de partea cealaltă a mesei. Ce văd manichiuristele? Cum arată această lume din interior? Iana Balan lucrează în domeniu de opt ani. A făcut cursurile în timp ce era însărcinată. A început la Florești, apoi a lucrat doi ani la Moscova, între două nașteri și o perioadă complicată în căsnicie. S-a întors în Moldova când fetița cea mare trebuia să înceapă școala. Pentru ea, manichiura nu e doar o meserie, e și o formă de autonomie, inclusiv financiară.
Îmi spune că fiecare sezon vine cu trendul lui, dar în ultimii ani cererea s-a așezat într-o zonă clară: „Totul e minimalist și cât mai aproape de natural. Unghii scurte, naturale, îngrijite.”
Dar femeile nu vin doar pentru unghii. „Nu vin doar la manichiură, vin și la discuții. Unele foarte intime, pe care încă nu sunt gata să le spună prietenilor, mamelor sau soților.” O dată la trei săptămâni, povestea continuă. „E o relație interesantă între mine și clientele mele.”
Recunoaște că, tehnic, nu a obosit să facă unghii, dar sunt zile în care ar prefera liniștea. „Fiind în relații apropiate, mi-e dificil să comunic când sunt nevoită să cresc prețurile din cauza materialelor sau a chiriei.” Prietenia și businessul nu stau întotdeauna confortabil la aceeași masă, spune ea.
Îmi spune că fiecare sezon vine cu trendul lui, dar în ultimii ani cererea s-a așezat într-o zonă clară: „Totul e minimalist și cât mai aproape de natural. Unghii scurte, naturale, îngrijite.”
Dar femeile nu vin doar pentru unghii. „Nu vin doar la manichiură, vin și la discuții. Unele foarte intime, pe care încă nu sunt gata să le spună prietenilor, mamelor sau soților.” O dată la trei săptămâni, povestea continuă. „E o relație interesantă între mine și clientele mele.”
Recunoaște că, tehnic, nu a obosit să facă unghii, dar sunt zile în care ar prefera liniștea. „Fiind în relații apropiate, mi-e dificil să comunic când sunt nevoită să cresc prețurile din cauza materialelor sau a chiriei.” Prietenia și businessul nu stau întotdeauna confortabil la aceeași masă, spune ea.
Gelul semi-permanent, declarat cu potențial cancerigen de UE
Începând cu 1 septembrie 2025, Uniunea Europeană a interzis comercializarea și utilizarea în saloane a produselor pentru unghii care conțin TPO (trimethylbenzoyl diphenylphosphine oxide), un ingredient frecvent folosit în geluri, în special în top coat-uri. Substanța a fost clasificată drept potențial cancerigenă, mutagenă și toxică pentru reproducere.
TPO este un fotoinițiator, adică elementul care reacționează la lumina UV sau LED și transformă gelul moale într-un strat dur și lucios. Nu se regăsește în ojele clasice, care se usucă la aer. A fost utilizat ani la rând pentru că este eficient, rezistent la ciobire și are un risc scăzut de îngălbenire a culorii.
Decizia UE vine în urma unor studii pe animale care au arătat că ingerarea TPO poate afecta sistemul endocrin și fertilitatea. Important de precizat este că aceste efecte au fost observate în condiții de ingestie și expunere în cantități mari, nu în contextul aplicării pe unghii.
Specialiștii spun că riscul real pentru cliente este, cel mai probabil, scăzut. Totuși, legislația europeană prevede că, dacă o substanță este clasificată ca potențial periculoasă, ea nu mai poate fi utilizată în produse cosmetice.
TPO este un fotoinițiator, adică elementul care reacționează la lumina UV sau LED și transformă gelul moale într-un strat dur și lucios. Nu se regăsește în ojele clasice, care se usucă la aer. A fost utilizat ani la rând pentru că este eficient, rezistent la ciobire și are un risc scăzut de îngălbenire a culorii.
Decizia UE vine în urma unor studii pe animale care au arătat că ingerarea TPO poate afecta sistemul endocrin și fertilitatea. Important de precizat este că aceste efecte au fost observate în condiții de ingestie și expunere în cantități mari, nu în contextul aplicării pe unghii.
Specialiștii spun că riscul real pentru cliente este, cel mai probabil, scăzut. Totuși, legislația europeană prevede că, dacă o substanță este clasificată ca potențial periculoasă, ea nu mai poate fi utilizată în produse cosmetice.
Social media și trendurile
Am vorbit și cu Nicoleta Ciubiscenco, care lucrează în Italia. „Manichiura, în ultimii zece ani, s-a schimbat foarte mult. E o lume în evoluție continuă.” S-au schimbat produsele, tehnicile, formele, lungimile, culorile și chiar clientele. „Acum zece ani își făceau unghiile cam 40% dintre femei. Acum suntem la 60%.”
Vârsta a scăzut vizibil. „Fetițe de 12 ani cer deja să meargă la manichiură. Eu nu sunt de acord, dar de multe ori chiar mamele insistă.” În același timp, apar și bărbații. „Încep să facă ojă semipermanentă. Nu vorbim neapărat de orientare sexuală. Sunt puțini, dar cred că peste cinci ani va fi normal.”
Trendurile, spune ea, nu apar din neant. „Sunt preluate din trecut și modificate.” French-ul rămâne cel mai vechi și iubit model. „Acum 10–20 de ani linia albă era aproape dreaptă. Acum se face colorată, mai subțire, adaptată formei unghiei.”
Social media a schimbat radical jocul. „E suficient ca un blogger faimos să poarte o anumită culoare și, în următoarele trei luni, 90% dintre cliente cer aceeași nuanță.” Problema e că devine rapid epuizată din stoc. „Trendurile sunt mai rapide decât e-commerce-ul.” Toate clientele vin cu poze din Instagram, iar manichiurista trebuie să țină pasul cu produsele și tehnicile. „Dacă nu ești atentă și nu ții ritmul, ești out.”
Dincolo de estetică, există și partea nevăzută a meseriei: dureri de spate și de umeri după o zi întreagă petrecută aplecată. Nicoleta ajunge uneori acasă și are nevoie să se întindă pe podea ca să-și îndrepte spatele. Praful rezultat din pilirea gelului, chiar și cu mască și aspirator, rămâne un risc, la fel și alergiile dezvoltate în timp la produse.
Mai e și epuizarea emoțională. „Se duce multă energie în conversații. Sunt zile când ajung acasă mai obosită mental decât fizic. Mă simt ca o lămâie stoarsă.” De aceea, încearcă să limiteze numărul clientelor pe zi.
Nu bănuiam cât de multe sensuri poate purta un asemenea obicei. Pentru unele femei e o formă de tandrețe față de sine, o etalare a feminității. Pentru altele, e singurul moment al lunii în care sunt singure, departe de copii și soți, în grija altcuiva, după săptămâni la rând în care au fost ele sursa de grijă pentru alții.
Vârsta a scăzut vizibil. „Fetițe de 12 ani cer deja să meargă la manichiură. Eu nu sunt de acord, dar de multe ori chiar mamele insistă.” În același timp, apar și bărbații. „Încep să facă ojă semipermanentă. Nu vorbim neapărat de orientare sexuală. Sunt puțini, dar cred că peste cinci ani va fi normal.”
Trendurile, spune ea, nu apar din neant. „Sunt preluate din trecut și modificate.” French-ul rămâne cel mai vechi și iubit model. „Acum 10–20 de ani linia albă era aproape dreaptă. Acum se face colorată, mai subțire, adaptată formei unghiei.”
Social media a schimbat radical jocul. „E suficient ca un blogger faimos să poarte o anumită culoare și, în următoarele trei luni, 90% dintre cliente cer aceeași nuanță.” Problema e că devine rapid epuizată din stoc. „Trendurile sunt mai rapide decât e-commerce-ul.” Toate clientele vin cu poze din Instagram, iar manichiurista trebuie să țină pasul cu produsele și tehnicile. „Dacă nu ești atentă și nu ții ritmul, ești out.”
Dincolo de estetică, există și partea nevăzută a meseriei: dureri de spate și de umeri după o zi întreagă petrecută aplecată. Nicoleta ajunge uneori acasă și are nevoie să se întindă pe podea ca să-și îndrepte spatele. Praful rezultat din pilirea gelului, chiar și cu mască și aspirator, rămâne un risc, la fel și alergiile dezvoltate în timp la produse.
Mai e și epuizarea emoțională. „Se duce multă energie în conversații. Sunt zile când ajung acasă mai obosită mental decât fizic. Mă simt ca o lămâie stoarsă.” De aceea, încearcă să limiteze numărul clientelor pe zi.
Nu bănuiam cât de multe sensuri poate purta un asemenea obicei. Pentru unele femei e o formă de tandrețe față de sine, o etalare a feminității. Pentru altele, e singurul moment al lunii în care sunt singure, departe de copii și soți, în grija altcuiva, după săptămâni la rând în care au fost ele sursa de grijă pentru alții.
