Lipsa preşedintelui Voronin şi a tovarăşilor săi de la sărbătorirea limbii române nu mai miră pe nimeni. Nu surprinde nici faptul că au lipsit marionetele comuniste Marian Lupu, Vasile Tarlev ş.a. Dar e pentru prima dată când lipseşte în mod demonstrativ Iurie Roşca şi camarazii săi Cubreacov, Secăreanu.
Se înscrie cumva absenţa aceasta în strategia confidenţială voronino-roşchistă de “consolidare a statalităţii”, inspirată de Socor, sau e vorba despre o supărare similară cu cea a văcarului pe sat? A devenit PPCD un apendice al PCRM? Oricum, situaţia şi poziţia lui Roşca în loc să se limpezească pare tot mai confuză pe zi ce trece şi nu ne vom mira dacă vom afla într-o zi că el şi-a păstrat biletul comsomolist şi e bun pentru a-l înlocui pe Voronin la cârma PCRM.
****
Centrul Chişinăului arăta ciudat în seara de 31 august, cu mii de tineri rătăcind prin Piaţa Marii Adunări Naţionale şi în jurul ei, căutând ceea ce, credeau ei, se cuvenea să li se dea în mod logic: spectacol. Odată ce li s-a dat o zi de odihnă, era firesc să li se organizeze şi un spectacol în Piaţa Vinului şi a Berii. Dar nu şi-a bătut capul nimeni de ei şi asta va lăsa urme în sufletele lor: “Sărbătoarea limbii nu e o sărbătoare veselă”, vor crede de acum înainte.
****
De ce se teme, totuşi, comunistul Voronin, de ce nu acceptă sărbătoarea “Limba noastră”, de ce nu o “privatizează”, la urma urmei, după cum a privatizat independenţa? Doar a fost simplu de tot! A fost suficient să combine operaţia militară sovietică Iaşi-Chişinău cu declaraţia de separare de URSS, să-şi şteargă lacrimile de după “catastrofa” prăbuşirii URSS şi să spună că “27 august 1991 n-a fost un capriciu întâmplător al istoriei, ci o provocare ce s-a impus cu putere de lege de a proceda la îndeplinirea unei misiuni cetăţeneşti”. (Această frază cam deocheată Voronin a rostit-o în cadrul “adunării festive consacrate celei de-a 15-a aniversări a independenţei Republicii Moldova”. Confuzia e pe seama traducătorului, căci în originalul rusesc – limba de lucru a preşedinţiei – sensul frazei e destul de limpede: “27 августа 1991 года явилось не случайным капризом истории, а закономерным приглашением к новой гражданской миссии”. Cu alte cuvinte, independenţa n-a căzut din cer, cum ar crede unii, ci este „o nouă misiune cetăţenească legitimă, încredinţată moldovenilor de istorie!” Moldovenii au depus efort pentru a obţine această misiune, vrea să spună Voronin, înăbuşindu-şi, de data aceasta, regretele pentru URSS.)
Cât e să scrii un text similar pentru “Ziua Limbii Noastre”? Cât e să-l îndepărtezi pe Cimpoi şi să-l pui la “porăială” pe un Stati?
Problema ar fi că de ziua Independenţei te “descurci” implicându-i pe funcţionari, “parteneri”, activiştii de partid, îi mai inviţi pe Burghilă, Porubin şi alţi câţiva artişti… De ziua Limbii Noastre însă nu te mai poţi dispensa de scriitori, filologi, lingvişti, învăţători…, care vor ţine să-i spună limbii noastre pe nume… Aceasta, probabil, e piedica cea mare. “Ziua Limbii” nu o poţi încredinţa comuniştilor, decât dacă ai de gând s-o sărbătoreşti în ruseşte. De Ziua Independenţei îl decorezi cu Ordinul Republicii pe un membru al familiei comuniste, numit ministru peste noapte, fără ca să cunoască limba statului pe care îl reprezintă, iar de Ziua Limbii Noastre o asemenea decorare ar putea da de gândit cuiva…
Dar poate că motivul e că, spre deosebire de independenţă, alfabetul şi limba română “n-au căzut din cer”, n-a fost dăruit de cineva…? E sărbătoarea cea mai de preţ, e sărbătoarea primei victorii obţinute cu “forţele proprii”…
****
La Kiev, în ajunul zilei Independenţei Ucrainei, a fost inaugurat monumentul dedicat lui Veaceslav Ciornovil, fost deţinut politic, fondatorul Ruhului – Frontul Popular din Ucraina. Vorbitorii au menţionat în special rolul lui Cernovil în lupta anticomunistă. „Visul cel mai mare al lui Cernovil a fost „Ucraina ucraineană”, care, din păcate, încă nu există în prezent”, a spus soţia lui Ciornovil, Aneta Paşko.
La inaugurare a participat şi preşedintele ucrainean Victor Iuşcenko. El a afirmat că tragica moarte a liderului Ruhului într-un accident de automobil, pe 27 martie 1999, nu a fost întâmplătoare şi a dat dispoziţii să fie reluată ancheta în acest caz.
Veaceslav Ciornovil a vizitat Chişinăul la invitaţia lui Gheorghe Ghimpu, vrând să ne ajute în conflictul transnistrean. Ciornovil şi Ghimpu erau fraţi de suferinţă, cunoscându-se în închisoare, unde au stat pentru motive similare.
Destinele lor sunt similare şi în alte privinţe.
Ca şi Ciornovil, Gheorghe Ghimpu şi-a dorit o patrie eliberată de sub ocupaţia rusească. Ca şi Ciornovil, Gheorghe Ghimpu nu a fost înfrânt de regim, reluând în libertate activitatea politică, fiind unul dintre liderii Mişcării Democratice, apoi ai Frontului Popular. El a condus Asociaţia victimelor regimului comunist de ocupaţie şi a veteranilor Armatei Române, pe care a reuşit să o transforme şi să o înregistreze ca Partid Naţional Român. A murit, ca şi Ciornovil, într-un accident rutier dubios la 31 octombrie 2000.
Doar că, deocamdată, lui Gheorghe Ghimpu nimeni nu s-a gândit să-i ridice monument şi nimeni nu a dat dispoziţii să deschidă o anchetă în acest caz.
De ce nu s-a gândit nimeni? – asta-i întrebarea.
// Jurnal de Chisinau
