Danemarca şi-a ales prima femeie Premier

Chişinău / Moldova.ORG/ — Danemarca şi-a ales prima femeie Prim-ministru din istoria ţării, punând astfel capăt celor zece ani de guvernare de centru-dreapta cu influenţă populistă.

Lars Rasmussen, al cărui Partid Liberal a condus coaliţia de centru-dreapta din 2001, şi-a recunoscut înfrângerea, deschizându-i calea lui Helle Thorning-Schmidt, lider al Partidului Social Democrat, spre conducerea noului Guvernului danez.

“Ne putem lua adio de la zece ani de dominaţie burgheză. Acum avem posibilitatea de a schimba Danemarca”, a declarat Thorning-Schmidt după ce blocul pe care îl conduce a câştigat 91 din cele 179 de mandate faţă de opoziţie care a acumulat 88 de mandate, după 99 % din procesarea voturilor.

Thorning-Schmidt se va confrunta acum cu o sarcină extrem de dificilă şi anume de a construi o coaliţie de guvernământ capabilă cu ajutorul celei mai slabe majorităţi din parlament.

Aceasta a declarat că urmează a fi adoptate un şir de măsuri pentru revigorarea creşterii economice, dar şi creşterea cheltuielilor pentru sănătate şi educaţie.

Menţionăm că viitorul premier are 44 de ani şi este supranumit Gucci Helle, pentru că poartă haine de firmă. Liderul blocului social-democrat a promis, în campanie, creşterea cheltuielilor publice, dar şi a taxelor. Ea a mai spus că va susţine şi o nouă lege a imigraţiei, cu prevederi mai aspre.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.