Liderul PLDM a menţionat că va depune o nouă sesizare la CC în care va solicita un răspuns concret, conform legislaţiei.
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, este nedumerit de atitudinea Curţii Constituţionale (CC) în problema deţinerii de către Vladimir Voronin concomitent a funcţiei de preşedinte şi de deputat în Parlament.
Filat a spus, vineri, într-o conferinţă de presă, că recent a depus o sesizare în acest sens la CC.
„Am primit o scrisoare de la CC din care am înţeles că, deşi am dreptate şi CC este de acord că aceste funcţii sunt incompatibile, totuşi sesizarea nu este acceptată spre examinare”, a spus liderul PLDM.
Liderul PLDM a menţionat că va depune o nouă sesizare la CC în care va solicita un răspuns concret, conform legislaţiei. Voi insista asupra unei hotărâri a Curţii, a spus Filat.