Cum ministrul Bride a blocat majorarea pachetului de acţiuni al BERD la Victoriabank

Guvernul Republicii Moldova s-a pomenit în centrul unui scandal bancar internaţional. Potrivit portalului www.newsmaker.md, prim-vicepreşedintele BERD, Philip Bennett, i-a adresat o scrisoare premierului interimar Natalia Gherman, în care a acuzat Executivul de acţiuni “deliberate şi cinice” şi avertizează că şi-ar putea retrage complet capitalul de la Victoriabank.

Aceasta după ce în ianuarie, BERD a anunţat despre intenţia de a-şi majora pachetul în Victoriabank până la 50%, iar ulterior şi până la 100%, prin intermediul subsidiarei VB Investment Holding B.V., înregistrate în Olanda anume în acest scop şi a obţinut permisiunea Băncii Naţionale, tranzacţia a fost blocată printr-o modificare de urgenţă a Legii privind instituţiile financiare.

Prim-vicepreşedintele BERD afirmă în scrisoare că autorităţile de la Chişinău au fost informate la 3 aprilie despre tranzacţia planificată iar, peste cinci zile, Guvernul „a făcut o mişcare aparent deliberată şi cinică şi, prin acţiuni opace şi urgente, a modificat legislaţia”. Astfel, a fost interzisă depunerea acţiunilor instituţiilor financiare în calitate de aport la capitalul social al unei alte companii.

În consecinţă, BERD a pierdut orice posibilitate să cumpere acţiunile la Victoriabank. Amendamentul adoptat, subliniază Bennett, a blocat tranzacţia BERD şi pune sub semnul întrebării angajamentul autorităţilor moldovene pentru a rezolva criza în curs de desfăşurare privind supravegherea sectorului bancar şi criza guvernanţei corporative.

Potrivit prim-vicepreşedintelui BERD, totul s-a întâmplat în contextul în care Victoriabank activează „într-o lipsă de guvernanţă corporativă corespunzătoare” din cauza faptului că în septembrie 2014 a fost suspendat consiliul de administraţie al băncii.

La rândul său, mold-street.com precizează că nemulţumirea conducerii BERD se datorează unei modificări la Legea instituțiilor financiare aprobate de Guvern prin asumarea răspunderii, care a dus la blocarea tranzacţiei de preluarea pachetului de până la 50% din capitalul Victoriabank.

Autorul iniţiativei a fost Stephane Bride, ministrul Economiei care a propus în şedinţa Guvernului din 8 aprilie, completarea Art.15 din această lege, cu alineatul (11) “Nici un deţinător de cotă în capitalul social al băncii nu poate aduce ca aport la capitalul social al unei societăţi comerciale acţiunile băncii.” În versiunea veche pentru aceasta era nevoie de acordul Băncii Naţionale.

“Modificarea are ca scop stabilirea unei restricţii suplimentare referitor la cotele de participare a băncilor în capitalul unor întreprinderi. În esenţă aceasta va perite evitarea tranzacţiilor simultane care pot duce la înstrîinarea acşiunilor unei bănci”,a argumentat necesitatea adoptării proiectului Ministrul Bride. El a fost susţinut de ministrul Finanţelor Anatol Arapu, care a declarat că astfel va fi “întărită securitatea sectorului bancar”.

Doar Iurie Filip, vicepreşedintele CNPF a declarat că decizia ar constitui o barieră în calea unor tranzacţii pe piaţa de capital şi ar fi şi o încălcare a dreptului constituţional la proprietate.

Ca urmare a acestei decizii a fost blocată tranzacţia de preluare de către BERD a Victoriabank.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.