Cum a comentat Vlad Plahotniuc criticile din partea oponenților politici

Criticile oponenților politici la adresa Partidului Democrat din Moldova trebuie să fie privite ca o formă de competiție politică, mai ales ținând cont că PDM este formațiune de guvernământ. Declarația a fost făcută de către liderul democraților, Vlad Plahotniuc, la briefingul susținut după ședința Consiliului Politic Național al PDM.

Potrivit lui, aceste critici trebuie să fie analizat și dacă ele conțin ceva constructiv, trebuie luate în considerare.

”Nivelul competiției politice în Republica Moldova este încă destul de jos, partidele încă trebuie să învețe cum să concureze în așa fel, încât din competiția lor să câștige oamenii. Partidul Democrat este un partid puternic, eu sunt un om puternic și nu mă feresc să spun asta, iar cei puternici sunt atacați, căci mulți își doresc să intre în competiție cu ei, iar unii mai prăpădiți atacă doar ca să-și facă și carieră politică cu asta”, a spus Plahotniuc.

Liderul democraților a precizat că, este important ca toată puterea politică a formațiunii trebuie gestionată corect, în interesul cetățenilor, indiferent unde activează fiecare dintre noi.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare