Prim-vicepreşedintele Partidului Democrat din Moldova Vlad Plahotniuc îşi felicită colegii de familia politică europeană, pe partenerii și prietenii de la Partidul Social Democrat din România, pentru rezultatele foarte bune de la alegerile ocale din 5 iunie.
„Ei merită o caldă strângere de mână pentru victoria istorică de la București, dar și pentru rezultatele foarte bune din întreaga Românie”, a scris Vlad Plahotniuc într-o postare pe pagina sa de Facebook.
Potrivit lui, social-democrația a învins în România, înregistrând o renaștere în politica europeană.
„Cetățenii devin conștienți de faptul că soluțiile se află în sfera politicilor sociale de calitate și nu în opțiunea de austeritate de dreapta sau în discursurile populiste sau extremiste”, a menţionat politicianul.
“Social-democrația a învins în România!
Social-democrația a învins în București și datele preliminare arată că a învins în majoritatea localităților din România, confirmând încă o data că o societate echilibrată, bazată pe solidaritate, pe dreptate socială și interes pentru traiul decent al oamenilor, constituie politica viitorului.
Vreau să îi felicit pe colegii noștri de familie politică europeană, pe partenerii și prietenii noștri de la Partidul Social Democrat. Ei merită o caldă strângere de mână pentru victoria istorică de la București, dar și pentru rezultatele foarte bune din întreaga Românie.
Social-democrația înregistrează o renaștere în politica europeana, cetățenii devin conștienți de faptul că soluțiile se află în sfera politicilor sociale de calitate și nu în opțiunea de austeritate de dreapta sau în discursurile populiste sau extremiste.
Felicitări și sper să întărim și mai mult cooperarea între primarii PSD din România și cei PDM din Republica Moldova, spre beneficiul cetățenilor din ambele țări!”, a scris politicianul.
De notat că la alegerile locale din România, Partidul Social Democrat a obținut 37,5% din voturi, potrivit exit-poll-urilor locale. Astfel, partidul de stânga şi-a asigurat o poziție puternică înaintea alegerilor parlamentare spre sfârșitul acestui an,
Potrivit observatorilor, PSD, este susținut în mod tradițional de românii mai săraci și în vârstă.
La București, mai multe exit-poll-uri au arătat că Gabriela Firea (PSD) a câștigat primăria capitalei. De asemenea, partidul de stânga a câștigat cel puțin cinci sectoare din cele șase ale capitalei României.