Crestin-democratii moldoveni condamna agresiunea militara a Rusiei impotriva Georgiei

Partidul Popular Crestin-Democrat din Moldova (PPCD) isi exprima ingrijorarea si condamna in mod hotarat invazia armatei ruse in Georgia, invazie care violeaza in mod brutal normele de drept international si este un act de ostilitate comis contra unui stat suveran si independent.

Intr-o declaratie remisa spre difuzare, formatiunea politica sustine ca utilizarea separatismului teritorial impotriva noilor state independente din fostul spatiu sovietic reprezinta unul dintre instrumentele constante ale politicii neoimperiale ale Rusiei. „Separatismul este folosit in cazul Georgiei, ca si in cazul Republicii Moldova, ca mijloc de blocare a aspiratiilor tarilor noastre de a-si realiza obiectivele strategice de integrare institutionala in structurile europene si euro-atlantice”, sustine PPCD.

In opinia PPCD, recentele victorii in alegerile prezidentiale si cele parlamentare ale formatiunii politice conduse de Mihail Saakasvili au determinat Kremlinul sa recurga la cea mai dura forma de atac impotriva autoritatilor de la Tbilisi, agresiunea armata.

„Scopul acestui razboi declansat de Rusia este blocarea procesului de apropiere a Georgiei de NATO in ajunul reuniunii ministrilor de externe ai acestei organizatii din decembrie anul curent. In acelasi timp Rusia urmareste inlaturarea de la putere a guvernarii Saakasvili si instalarea la Tbilisi a unei guvernari obediente Moscovei”, se mai arata in declaratia PPCD.

In acestre conditii, crestin-democratii moldoveni isi exprima deplina solidaritate cu conducerea Georgiei si cere comunitatii internationale sa ia toate masurile pentru a curma invazia militara a Rusiei contra acestei tari. „NATO si UE trebuie sa isi demonstreze de aceasta data nu doar ingrijorarea, ci si capacitatea de a determina Moscova sa renunte la violarea normelor de drept international si la politica ei imperiala”, este de parare PPCD.

PPCD mai face apel catre autoritatile Republicii Moldova sa isi exprime atitudinea ferma fata de interventia militara a Rusiei in Georgia si sa-i acorde tarii-prietene din cadrul GUAM tot sprijinul diplomatic, economic si umanitar necesar pentru depasirea situatiei critice in care se afla aceasta tara. //REPORTER.MD

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.