Creşte bilanţul morţilor în urma atentatelor de la Moscova

Cel puţin 39 de persoane au fost ucise în dublul atentat sinucigaş comis la metroul din Moscova, cel mai sângeros de acest fel din 2004.

Autorităţile ruse anunţă cel puţin 39 de morţi în atentatele de la Moscova, pe care autorităţile ruse îl atribuie unor femei kamikaze, relatează AFP.

"O femeie grav rănită a murit în timpul nopţii", a declarat Andrei Selţovski, directorul departamentului de sănătate din cadrul municipalităţii Moscovei.

Un bilanţ precedent anunţa 38 de morţi, potrivit Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, şi 64 de răniţi, bilanţ care nu le includea şi pe cele două atacatoare moarte.

O pistă străină în acest atentat a fost evocată de ministrul rus al Afacerilor Externe, Serghei Lavrov.

"Nu o exclud, nu putem exclude nimic", a declarat Lavrav, citat de Interfax, într-o conferinţă de presă, în Canada.

"Ştim cu toţii foarte bine că, la frontiera între Afganistan şi Pakistan, există terorişti clandestini care sunt foarte activi. Ştim că acolo sunt pregătite mai multe atentate pentru a fi comise în Afganistan, dar şi în alte ţări. Uneori, aceste itinerarii ajung până în Caucazul" rusesc, a afirmat ministrul.

Liderii ruşi au reacţionat cu fermitate după aceste atacuri, premierul rus, Vladimir Putin, care şi-a scurtat o vizită în Siberia, promiţând că "teroriştii" vor fi "nimiciţi".

Preşedintele Dmitri Medvedev a condamnat în termeni similari aceste acte, comise, în opinia sa, de "bestii sălbatice".

"Nu am nici cea mai mică îndoială: îi vom găsi şi vor fi toţi nimiciţi", a declarat Medvedev luni seara, în staţia de metrou Lubianka, după ce a depus o coroană de trandafiri roşii la locul dramei.

Nicio grupare nu a revendicat până în prezent aceste atentate, care au avut loc în contextul în care forţele ruse au multiplicat, în ultimele luni, operaţiunile împotriva rebelilor din Caucaz, ucigând doi lideri ai acestora, în martie.

O sursă din cadrul serviciilor de securitate a declarat pentru agenţia Intefax că identitatea celor două femei kamikaze, dar şi a altor două femei, care le-au însoţit până la metrou, a fost stabilită cu ajutorul unor înregistrări video ale camerelor de supraveghere.

Moscova a fost afectată de mai multe ori, din anii ’90 şi până în prezent, de explozii mortale, dar ultimul atentat de amploare comis la metrou a avut loc la 6 februarie 2004.

La acea dată au fost ucise 41 de persoane şi au fost rănite alte 250.

Astăzi este decretată zi de doliu în Rusia.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.