COVID-19 în regiunea transnistreană / Autoritățile separatiste vor achita compensații de 23 euro antreprenorilor

PE SCURT

În săptămâna trecută în regiunea transnistreană a fost prelungită starea de urgență, un bebeluș a fost testat pozitiv la COVID-19 și feribotul care leagă malul drept de malul stâng al Nistrului va circula mai des.

Așa-zisele autorități transnistrene au anunțat că în jur de 450 de întreprinzători individuali urmează să primească compensații financiare pentru că nu au funcționat în luna martie și aprilie. Acești agenți economici vor primi, în medie, o sumă de până la 25 de euro.

De asemenea, săptămâna nu a trecut fără ca autoritățile de la Chișinău să primească încă o porție mare de acuzații. În șapte puncte, citește ce s-a întâmplat săptămâna trecută în regiunea din stânga Nistrului.

PE LUNG

  1. Starea de urgență din regiunea transnistreană a fost prelungită până pe 15 iunie. Perioada stării de urgență în regiune a început pe 17 martie și este a doua oară când este prelungită.
  2. Săptămâna trecută au fost identificate 23 de cazuri noi de infecție din internatul psihoneurologic de la Bender: 21 dunt beneficiari, iar 2 angajați. În internat au fost înregistrate peste 160 de persoane infectate cu COVID-19.
  3. O fetiță de numai 11 luni a fost ieri testată pozitiv la COVID-19 în regiunea transnistreană. În total, în regiune sunt 989 de cazuri de infecție cu COVID-19, dintre care 566 persoane au fost tratate, iar 38 au decedat.
  4. Săptămâna trecută am scris despre faptul că se formau cozi pentru feribotul ce leagă partea moldovenească de satele din stânga Nistrului. Din cauza restricțiilor de circulație impuse de așa zisele structuri de la Tiraspol, satele situate în stânga Nistrului sunt practic inaccesibile pe cale terestră, astfel locuitorii și agenții economici din zonă fiind nevoiți să traverseze pe malul drept al Nistrului cu feribotul.

    Prin urmare, Î.S. Bacul Molovata va efectua curse zilnice suplimentare pentru a satisface necesitățile populației și agenților economici din platoul Cocieri. Din 29 mai, prima cursă a feribotului este efectuată la ora 6.00 din satul Molovata Nouă spre Molovata și la 6.45 retur. Ultima cursă, spre Molovata Nouă, este efectuată la ora 20.00.
  5. În jur de 450 de întreprinzători individuali din Dubăsari urmează să primească compensații financiare din partea așa-ziselor autorități transnistrene, anunță așa-zisele autorități transnistrene ale orașului Dubăsari (după războiul de pe Nistru, administrația orașului Dubăsari este deținută de separatiști, iar administrația raională de autoritățile moldovenești). Suma totală destinată compensațiilor este de 182 500 ruble transnistrene (aprox. 10 140 euro). Dacă împărțim suma totală destinată pentru cele 450 de întreprinderi, reiese că fiecare întreprindere va primi aproximativ 23 de euro pentru două luni în care și-au sistat activitatea.

    Pe 29 mai a avut loc o ședință a subgrupului de lucru pe probleme bancare. Experții de la Chișinău au dat asigurări că în privința agenților economici și a clienților bancari din regiunea transnistreană nu se aplică abordări discriminatorii sau exagerate și orice agent economic din regiunea transnistreană își poate face cont într-o bancă din Republica Moldova. Tot aici partea moldovenească a specificat că multiple probleme existente în regiune (de exemplu, imposibilitatea de a scoate bani de pe cardurile internaționale din băncile și bancomatele transnistrene) pot fi soluționate rapid, prin reluarea circulației leului moldovenesc în calitate de mijloc de plată în numerar, așa cum s-a convenit prin Protocolul din 05 iulie 1995, semnat în procesul de negocieri. Așa-zisul minister al afacerilor externe a declarat că abordarea Moldovei față de locuitorii din regiunea transnistreană dobândește un context inuman. 

POLITICĂ

6. Săptămâna aceasta, partea transnistreană a fost generoasă față de autoritățile de la Chișinău la capitolul acuzații. Agenția de presă PMR Novosti scrie că autoritățile de la Chișinău a blocat semnarea a 11 rapoarte despre situația din Zona de Securitate. Partea moldovenească nu a publicat niciun comunicat care să facă referire exact la acestă acuzație, însă a declarat încă o dată că solicită eliminarea posturilor și barierelor instalate ilegal în Zona de Securitate, dar și deblocarea activității observatorilor militari din cadrul Forțelor Mixte de Pacificare.

7. O altă acuzație la adresa Chișinăului se referă la faptul că vicepremiera pe Reintegrare, Cristina Lescnic, nu ar dori să ajute repatrierea locuitorilor regiunii separatiste și ar pune piedici regiunii transnistrene. Biroul Politici de Reintegrare a avut o replică clară și destinată cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliul în stânga Nistrului că autoritățile publice legale ale Republicii Moldova sunt singurele în drept să negocieze cu autoritățile statelor străine organizarea transportului internațional de pasageri.

De asemenea, Biroul Politici de Reintegrare atenționează cetățenii să nu se lase induși în eroare și să se informeze doar din surse oficiale ale Republicii Moldova (misiunile diplomatice acreditate ale Republicii Moldova peste hotare, precum și alte instituții de stat), atunci când apare necesitatea de repatriere în regiune.

Din 2016 scriu despre drepturile femeilor, violența domestică și hărțuire sexuală. Apoi mă concentrez pe democrația locală, reforma administrației publice și pe cum oamenii din sate pot avea condiții mai bune de trai. Îmi pun întrebări despre ce ne doare pe noi, ce iubim și ce ne face mai puternici, iar răspunsurile le găsesc în istoriile umane care apar pe Moldova.org.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.