Coraportorii AP CoE pentru R.Moldova in vizita la Chisinau

Salutăm interesul constant al Consiliului Europei pentru evoluţiile din ţara noastră, a menţionat Preşedintele Parlamentului Mihai Ghimpu, Preşedinte interimar al Republicii Moldova, în cadrul întrevederii de astăzi cu Josette Durrieu şi Egidijus Vareikis, coraportori ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Republica Moldova, aflaţi într-o vizită de documentare la Chişinău. Preşedintele a adus mulţumiri în special dnei Josette Durrieu, care pe parcursul mai multor ani a fost coraportor al AP CoE pentru Republica Moldova şi cunoaşte foarte bine realităţile din republica noastră, exprimându-şi recunoştinţa pentru implicare şi asistenţă pe durata mandatului său.

Exprimându-şi regretul că Republica Moldova se află o perioadă atât de îndelungată sub monitorizarea Consiliului Europei, Mihai Ghimpu, totodată, s-a arătat optimist în privinţa realizării în deplină măsură a angajamentelor noastre faţă de această prestigioasă organizaţie. În a doua jumătate a anului curent Egidijus Vareikis şi noul coraportor al AP CoE pentru Moldova, care va fi numit în locul Josette Durrieu, vor efectua o amplă vizită de documentare în republica noastră, după care va fi prezentat un raport pe marginea îndeplinirii angajamentelor de către Republica Moldova. Trecerea la etapa de post-monitorizare constituie obiectivul central al autorităţilor de la Chişinău în relaţia cu AP CoE. Cu sprijinul dumneavoastră şi cu munca noastră vom reuşi atingerea acestui obiectiv, a spus Mihai Ghimpu.

În procesul de promovare a reformelor democratice şi realizării cursului de integrare europeană autorităţile Republicii Moldova se vor conduce şi în continuare de rezoluţiile şi recomandările Consiliului Europei, a mai afirmat Preşedintele Mihai Ghimpu. Anul acesta marcăm 15 ani de la aderarea Republicii Moldova la AP CoE, contribuţia Consiului Europei în promovarea reformelor democratice, drepturilor omului şi statului de drept în Republica Moldova fiind una foarte importantă.

În cadrul dialogului s-a făcut o trecere în revistă a situaţiei social-politice şi economice din republică. Mihai Ghimpu s-a referit la recenta decizie a liderilor AIE privind modificarea articolului 78 din Constituţie.

Preşedintele Mihai Ghimpu şi coraportorii Adunării Parlamentare a Consiliului Europei pentru Republica Moldova vor susţine astăzi o conferinţă de presă comună, la Palatul Republicii, sala de conferinţe, începând cu ora 20.00.

În contextul monitorizării Republicii Moldova, coraportorii AP CoE efectuează anual vizite de monitorizare în Republica Moldova în vederea documentării asupra evoluţiilor din ţară cu referire la realizarea recomandărilor şi rezoluţiilor AP CoE privind îndeplinirea angajamentelor asumate faţă de organizaţie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.