Copiii moldovenilor din diasporă vor vizita Moldova în cadrul unui program guvernamental

Copii moldovenilor din diasporă care nu au văzut încă niciodată sau de foarte mult timp Republica Moldova vor avea ocazia să-și viziteze țara de origine. Aceasta pentru că Biroul pentru Relații cu Diaspora (BRD) din cadrul Cancelariei de Stat lansează discuțiile pentru dezvoltarea conceptului programului Birthright în Moldova.

În cadrul taberelor de vară și de iarnă pe care vrea să le organizeze, BRD a pregătit un program care include explorarea spațiului de baștină, studii culturale și lingvistice, sport și artă. Scopul principal al programului este să fortifice conexiunea celor născuți peste hotare cu Republica Moldova.

„Ideea de a lansa acest program a apărut ca urmare a identificării problemei stringente a tinerilor care se îndepărtează considerabil de țara lor natală. Problema se accentuează în cadrul oricărei întîlniri cu diaspora peste hotare. La fel de sugestive sunt şi momentele în care copiii care participă la diverse evenimente ale diasporei, atunci cînd recită sau cântă în română, deja au un pronunțat accent local. Explicite sunt şi situațiile în care părinții vorbesc cu copiii în română, iar cei din urmă răspund în italiană, portugheză, franceză etc. De asemenea, inspiraționale au fost exemplele altor state ca Israel, Armenia, Filipine, Cipru, Taiwan, India, Islanda, care au reușit să implementeze acest tip de program și să obțină suportul tinerei generații în dezvoltarea țării după finele programului. Nu în ultimul rînd, un factor decisiv în lansarea programului Birthright în Moldova au fost solicitarile nenumărate ale reprezentanților diasporei”, se arată într-un comunicat de presă lansat de BRD.

Programul va fi pilotat în 2013 în baza surselor bugetare și asistenței externe, pentru ca din 2014 să fie propus Guvernului ca program complex și de lungă durată.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.