Consulatul României la Chişinău s-a extins

Astăzi, 31 ianuarie, a fost inaugurat o aripă nouă a sediului Secţiei consulare române la Chişinău, în prezenţa ministrului român al afacerilor externe, Cristian Diaconescu.

Cristian Diaconescu a menţionat că evenimentul de astăzi este rezultatul proiectului de modernizare a celui mai mare şi mai important oficiu consular pe care îl are România în întregul său sistem diplomatic. În acelaşi context, Diaconescu a precizat că România îşi doreşte să îmbunătăţească serviciile consulare pe care le acordă în Republica Moldova.

“Mă simt onorat pentru ca astăzi împreună cu Prim-ministrul R. Moldova putem să salutăm efortul colegilor noştri de la oficiul diplomatic de la Chişinău, împreună cu cei de la Bălţi şi Cahul, pentru acest demers care ţine în egală măsură seama şi de necesitatea unor servicii consulare de calitate pe care statul român le poate oferi, dar şi de modul în care este percepută această activitate de opinia publică din Republica Moldova”, a spus Cristian Diaconescu.

Amintim că aceasta este prima vizită a lui Cristian Diaconescu în străinătate după învestirea sa în funcţia de Ministru al Afacerilor Externe al României la 24 ianuarie 2012. Acesta a deţinut postul respectiv şi în perioada decembrie 2008 – octombrie 2009.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.