De Constantin Tănase
Ceea ce se întâmplă în R. Moldova după 3 iunie – mă refer la modul în care acţionează comuniştii împotriva oponenţilor lor – trebuie să alerteze la modul cel mai serios opinia publică internă şi internaţională, îndeosebi instituţiile europene. Vorbind pe scurt, puterea comunistă de la Chişinău nu are în persoana partidelor de opoziţie adversari sau oponenţi politici, ci infractori politici care trebuie lichidaţi.
Comuniştii au pornit în alegerile anticipate nu cu programe electorale economice, sociale şi politice, ci cu un program de lichidare a Opoziţiei, declarându-i acesteia un război total, sângeros şi necruţător, pe toate fronturile.
Propaganda comunistă induce electoratului falsul că în actuala campanie electorală nu va mai fi vorba despre o confruntare politică dintre partide diferite cu doctrine diferite, ci de o luptă pe viaţă şi pe moarte între „forţele sănătoase statale” şi „forţele criminale antistatale”, sugerându-se astfel că lichidarea Opoziţiei e o chestiune de morală, onoare şi patriotism. Cu alte cuvinte, Opoziţia este delegitimizată, „decupată” şi scoasă în afara sistemului politic constituţional al R. Moldova. E un semnal univoc transmis Procuraturii, SIS-ului, Internelor, un îndemn ca aceste structuri să-şi facă meseria.
Despre ce fel de alegeri libere şi corecte mai poate fi vorba în situaţia dată? Pun respectiva întrebare în contextul mult discutatei probleme a fraudării alegerilor din 5 aprilie. Totul este adevărat ce a demonstrat Opoziţia în această chestiune, dar incomplet, deoarece comuniştii au fraudat scrutinul din 5 aprilie nu numai (şi poate nu atât) în parametrii lui tehnici (voturi multiple, liste falsificate, buletine nenumărate ş.a.m.d.); comuniştii au fraudat însuşi procesul electoral prin lipsa accesului Opoziţiei la mass-media publice şi printr-o campanie fără precedent de spălare a creierilor, dezinformare şi manipulare a societăţii. Când comuniştii îi declară pe liderii Opoziţiei „bandiţi”, „gangsteri”, „mafioţi”, plătiţi din exterior pentru a distruge statul R. Moldova, fără ca aceştia să aibă dreptul (accesul) la replică, avem de-a face cu o fraudare grosolană a procesului electoral.
Actuala campanie a alegerilor anticipate este deja fraudată în esenţa ei, deoarece, după cum am arătat mai sus, comuniştii nu au ieşit în faţa electoratului cu un program electoral economic, social şi politic, ci cu un program de defăimare, satanizare şi lichidare a Opoziţiei.
S-au conturat deja şi principalele subiecte ale acestei campanii:
1. „Opoziţia este o forţă politică criminală deoarece în ziua de 7 aprilie a organizat o tentativă de lovitură de stat”.
2. „Opoziţia a refuzat dialogul politic cu Puterea, fiindcă nu este independentă, ci e o marionetă a unor forţe oculte din exterior”.
3. „Opoziţia nu doreşte ieşirea din criză a ţării noastre deoarece scopul ei este de a destabiliza situaţia social-politică pentru a lichida R. Moldova ca stat”.
4. „Alegerile anticipate sunt o nenorocire pentru ţară şi popor deoarece se vor cheltui sume uriaşe din care cauză nu vor putea fi plătite salariile şi pensiile”.
5. „Opoziţia din R. Moldova nu e un institut al democraţiei şi o expresie a pluralismului politic, ci o forţă antistatală şi anticonstituţională care a adus ţara în pragul haosului şi al războiului civil”.
Mesajul de bază pe care comuniştii îl transmit electoratului e următorul: R. Moldova nu are viitor dacă actuala Opoziţie nu va fi distrusă. Având la îndemână întreaga maşinărie propagandistică a statului, plus întreaga lui resursă administrativă, spre deosebire de Opoziţie care nu are nimic din toate acestea, putem oare vorbi despre faptul că alegerile anticipate sunt (vor fi) libere şi corecte? Cât de libere şi corecte pot fi alegerile când partidul de guvernământ, care controlează totul pe verticală şi pe orizontală, tratează Opoziţia nu ca pe un institut fundamental al unui regim democratic care monitorizează actul guvernării, ci ca pe o forţă politică criminală, periculoasă pentru societate şi stat, care trebuie pur şi simplu lichidată? Ce ar avea de răspuns la aceste întrebări retorice organismele europene care s-au arătat întotdeauna foarte îngrijorate de soarta democraţiei din R. Moldova şi au insistat atât de mult după 5 aprilie ca Opoziţia să găsească limbaj comun cu puterea comunistă?
Opoziţia, după 3 iunie, şi-a câştigat o incontestabilă autoritate morală. Euforia însă trebuie să treacă, fanfarele trebuie să amuţească şi Opoziţia să coboare pe păcătosul teren al realităţilor. Rămasă, ca şi până la 5 aprilie, singură în faţa marii ei iubiri – maşinăria propagandistică a regimului – Opoziţia trebuie să acţioneze pragmatic şi nestandard. Despre aceasta însă vom vorbi în alt număr.
