De Constantin Tănase
Acum vreo două săptămâni publicam un editorial intitulat „Partidul Comuniştilor nu va avea majoritatea în viitorul parlament”. Amintesc acest amănunt nu pentru a-mi etala nişte ipotetice calităţi de oracol sau profet pe care, bineînţeles, nu le am, ci pentru a pune în lumină un adevăr: agresivitatea comuniştilor devenise la un moment dat atât de sângeroasă, ura lor faţă de oponenţi atât de iraţională şi patologică, încât o societate normală nu putea să nu simtă, la nivel instinctual, că ei prezintă deja un pericol pentru societate.
Anume la acel moment am simţit şi eu, tot instinctual, că pe 29 iulie comuniştii vor fi scoşi din cărţi. Astfel, prima şi cea mai importantă concluzie care trebuie trasă e aceea că pe 29 iulie a căzut ultimul regim comunist din Europa şi că R. Moldova a ales calea spre democraţie. A ales-o, dar până a ajunge la ea, la democraţie, drumul e lung. Anume aceasta ar fi cea de a doua concluzie pe care trebuie s-o tragem după scrutinul de miercuri.Iată de ce, las analizele la obiect pentru altă dată, şi încerc să schiţez, poate un pic emoţional, situaţia în care s-a pomenit Moldova după opt ani de coşmar comunist.
Opoziţia care a câştigat alegerile, presupun, trăieşte clipe de satisfacţie şi bucurie, dar, cu siguranţă, o bucurie tristă, încărcată de nelinişti, fiindcă realizează ce moştenire i-au lăsat comuniştii. Şi nu e vorba atât de haznaua ţării goală, de datoriile externe uriaşe, de imaginea catastrofală în exterior, de relaţii stricate cu România etc. E vorba, înainte de toate, de societatea pe care o „moşteneşte” Opoziţia. Câştigul la limită al Opoziţiei nu trebuie să îmbete pe nimeni, fiindcă aproape jumătate din populaţia acestei ţări a votat cu comuniştii. Aceasta înseamnă că avem o societate împărţită în două, formată deci din două tabere rivale, ireconciliabile. În situaţia când viitoarea guvernare va fi foarte dificilă, o asemenea polarizare a societăţii nu mai e un detaliu irelevant. Pentru a scoate RM din mocirla în care au băgat-o comuniştii, numai voinţa politică şi profesionalismul viitoarei guvernări nu vor fi suficiente. Viitoarea guvernare trebuie să câştige încrederea întregii societăţi. E necesar, în definitiv, ca această societate să-şi asume şi ea nişte riscuri şi costuri.
Opoziţia, repet, moşteneşte o ţară bolnavă, intoxicată ideologic de comunism, o ţară plină de răni care dor, puroiază şi care pot infecta şi acea parte a trupului ce a mai rămas sănătoasă… Să nu credem, naivi, că, răsturnându-i pe comunişti, am întronat pentru totdeauna democraţia. Am ars o dată, în 2001, când nimeni nu mai credea că comunismul se poarte întoarce, şi nu pentru un an-doi, ci tocmai pentru opt! Omenirea încă nu a găsit remedii împotriva comunismului şi acesta, ca şi orice altă formă de extremism politic şi totalitarism, apare acolo unde o clasă politică bleagă şi o societate somnoroasă se joacă de-a democraţia. Democraţia e un lucru prea serios ca să te joci cu ea şi omenirea a plătit prea scump pentru aceste jocuri.
Metaforic vorbind, după aceşti opt ani de comunism societatea moldoveană trebuie să treacă printr-un dureros proces de dezintoxicare, de dezinfecţie morală şi ideologică, pe alocuri – chiar de acţiuni de deratizare. (Amatorilor de reinterpretări semantice le amintesc că e vorba de o metaforă, la care promit că am să revin.)
Închei: însănătoşirea morală a societăţii moldovene după înlăturarea comuniştilor de la putere este o sarcină cu mult mai dificilă decât propriu-zis înlăturarea lor. Înţelege Opoziţia acest lucru? E pregătită ea pentru o asemenea istorică povară?
