De Constantin Tănase
… 7 aprilie 2009. Centrul Chişinăului. Vandalii sparg geamurile sediilor Preşedinţiei şi Parlamentului, intră înăuntru, dau foc birourilor. Preşedintele republicii urmăreşte (coordonează) dezmăţul din biroul său. Peste drum, din biroul său urmăreşte dezmăţul preşedintele Parlamentului, Marian Lupu.
Urmăreşte calm, fără emoţii, ca un centrist înnăscut căruia îi repugnă războaiele politice. Cât este el de mare (lung) nu are curajul să intervină, să acţioneze – e doar a doua persoană în stat şi se distruge patrimoniul statului. În mod normal, primul lucru pe care urma să-l facă un om politic responsabil şi curajos era să iasă în faţa mulţimii înfierbântate şi să oprească barbaria. Nu a ieşit. S-a temut de mulţime. În acele clipe Lupu ne-a arătat adevăratul său chip – cel de iepure fricos. Astăzi, iepurele Lupu a prins la curaj – s-a aruncat cu găleata goală să stingă pojarul politic din RM. Pe 7 aprilie l-a aprins, acum cică vrea să-l stingă. De ce nu a ieşit atunci din biroul Parlamentului să-l stingă? De ce? Eu nu-l cred. Uitaţi-vă la el – seamănă cu un chibrit aprins. Feriţi-vă de el, fiindcă de ce se atinge – ia foc. Dacă-l votăm – ne-a(m) ars!
