Condamnată la 15 ani închisoare! O tânără din sudul republicii şi-a ucis pruncul de nouă luni

O tânără de 24 de ani dintr-o localitate din sudul republicii a fost condamnată la 15 ani închisoare, pentru că acum un an şi-a ucis copilul de 9 luni.

Potrivit celor constatate de procurori, în februarie 2015, aflându-se la domiciliul său din satul Congazcicul de Jos, inculpata i-a acoperit copilului de nouă luni nasul şi gura până când acesta s-a asfixiat.

Fiind audiată de procurori, femeia a negat faptul că şi-ar fi omorât copilul, declarând că micuţul s-ar fi asfixiat accidental.

Expertiza medico-legală a arătat, totuşi, că decesul copilului a survenit ca urmare a acţiunilor inculpatei, iar expertiza psihiatrico-psihologică, dispusă de procurori pe acest caz, a concluzionat că în momentul comiterii infracţiunii femeia se afla în deplinătatea facultăţilor mintale.

Inculpata, în vârstă de 24 de ani este căsătorită, iar la momentul comiterii crimei, soţul acesteia era plecat la muncă într-un alt sat. Băieţelul era unicul copil în familie.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

Foto: Ziarulclujean.ro

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.

Subiecte similare