Comuniştii promit până în 2015 studii superioare gratis

De Victoria Ungureanu

PCRM promite că va majora locurile la buget în universităţi, iar până în 2015 studiile în universităţile de stat vor deveni gratuite. La fel comuniştii promit pensii majorate de două ori pe an, cu cel puţin 17%, salarii cu 15 la sută până la nivelul care va depăşi de 3 ori minimul de existenţă.

„Noi, comuniştii, suntem gata să intrăm în lupta pentru putere. Suntem gata să preluăm puterea, conştientizând că scopul acestei lupte nu este victoria unui partid în parte, conştientizând că la putere trebuie să vină Măria sa – poporul Republicii Moldova“, a spus Vladimir Voronin, prezentând programul electoral al PCRM “Moldova alege Victoria!“.

În data de 9 octombrie, Partidul Comuniştilor şi-a lansat programul electoral organizat la cinematograful Patria. La eveniment au fost prezenţi circa 500 de activişti ai PCRM-ului. În cadrul acestuia au fost prezentaţi cei 103 candidaţi de pe lista electorală.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.