Comuniştii au iniţiat procedura de demitere a lui Marian Lupu

Fracţiunea parlamentară a Partidului Comuniştilor din Republica Moldova a înaintat Legislativului un proiect de lege privind demiterea preşedintelui Parlamentului, Marian Lupu. Despre aceasta anunţă Serviciul de presă al partidului într-un comunicat.

Drept motiv, comuniştii invocă faptul că anularea şedinţelor plenare ale Parlamentului din această săptămână, dar şi a şedinţei Biroului Permanent, reprezintă, potrivit lor, o încălcare gravă a legii.

Mai mult, ei consideră că, în condiţiile în care Marian Lupu "a transmis funcţiile de conducere a Parlamentului serviciului său de presă, deputaţii trebuie imediat să se determine în raport cu respondabilitatea lui Marian Lupu pentru această încălcare de lege".

Comuniştii susţin că o astfel de situaţie are loc pentru prima dată în istoria Republicii Moldova. În opinia deputaţilor PCRM, aceasta este o înjosire a puterii legislative din Moldova, a tuturor fracţiunilor parlamentare, dar şi a tuturor alegătorilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.