„Comuniştii au furat!

De Irina Gherasimov/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Comuniştii au furat! afirmă sus şi tare Victor Gurău, candidat la funcţia de consilier municipal din partea PCRM, în cadrul unei emisiuni televizate care a avut loc aseară.

La emisiune au mai participat: candidatul PL pentru funcţia de Primar General al Capitalei, Dorin Chirtoacă; Arcadie Barbăroşie, directorul Institutului de Politici Publice, şi Viorel Furdui, expert de la IDIS “Viitorul”.

Invitat la dezbateri, candidatul PCRM, Igor Dodon, nu a binevoit să se prezinte, delegându-l pe colegul său, Victor Gurău.

Lupta s-a dat între cei doi membri ai partidelor politice, aşa cum se întâmplă de obicei. Candidaţii şi-au lansat acuzaţii dure unul-altuia.

Cel mai aprins moment în discuţii a fost atunci când comunistul Gurǎu l-a acuzat pe Chirtoacă de corupţie şi de furtul banilor publici. Dorin Chirtoacă a încercat să explice cum s-a făcut că distribuitorul oficial al întreprinderii “Belcomunmash”, întreprinderea de la care au fost cumpărate cele 102 troleibuze, este o firmă din România, însă, comunistul Gurău nici nu dorea să asculte ceea ce spunea Chirtoacă.

La rândul său, Dorin Chirtoacă a acuzat Partidul Comuniştilor pentru falsificări de acte şi minciuni. Acesta a demonstrat telespectatorilor şi participanţilor la dezbateri cum Igor Dodon a falsificat Monitorul Oficial al României, decupând anumite fragmente din textul integral pentru ca, în final, să facă un alt document cu totul diferit de cel iniţial.

“Îţi dedici 3 ani să aduci aceste troleibuze şi cu două săptămâni înainte de campanie electorală vin nişte râsuri şi lansează acuzaţii nefondate”, a declarat Dorin Chirtoacă.

Întrebat de către Dorin Chirtoacă dacă comuniştii au furat pe parcursul a 8 ani de zile cât au fost la conducere, candidatul la funcţia de consilier municipal, Victor Gurău, nici nu a încercat să nege acest fapt, recunoscând sus şi tare că comuniştii sunt hoţi.

Şi acum mă întreb cum poţi să mai votezi acest partid, dacă până şi membrii lui recunosc că au furat…
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.