Astăzi, 16 martie, în Capitală se anunţă proteste în masă organizate de Partidul Comunist, în semn de dezacord faţă de alegerea preşedintelui. Conform Serviciului de Presă al Primăriei, Piaţa Marii Adunări Naţionale va fi blocată, iar în cazul în care teritoriul acesteia nu va fi suficientă pentru manifestaţii, circulaţia transportului pe bd. Ştefan cel Mare şi Sfânt, în perimetrul străzilor Bănulescu-Bodoni şi Puşkin, va fi sistată, iar transportul va fi redirecţionat pe străzile adiacente.
Manifestaţii vor avea loc şi pe str. Maria Cebotari, în perimetrul străzilor Bucureşti – 31 August 1989 unde, Asociaţia Obştească „Confederaţia Veteranilor de Război din Republica Moldova”, va desfăşura un miting. Astfel, circulaţia transportului pe str. Maria Cebotari, în perimetrul străzilor menţionate, va fi sistată.
Protestele se vor desfăşura între orele 12.00 – 19.00. Potrivit organizatorilor, la întrunire şi-au anunţat prezenţa 20 de mii de persoane.
Subliniem că alegerile prezidenţiale erau iniţial stabilite pentru ora 15.00. În seara zilei de ieri, deputaţii au anunţat că Şedinţa extraordinară a Parlamentului va începe la ora 8.00.