Comunicat: Basescu la Summit-ul GUAM

Preşedintele României, Traian Băsescu, a participat la 19 iunie a.c., în calitate de invitat, la Summit-ul Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică GUAM ce a avut loc la Baku, Republica Azerbaidjan.
Vă prezentăm mai jos alocuţiunea susţinută de Traian Basescu cu această ocazie:

„Excelenţele Voastre,
Doamnelor şi domnilor,

Sunt onorat să particip la acest summit aniversar al Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică GUAM şi doresc să adresez mulţumiri gazdei noastre, domnul Ilham Aliyev, Preşedintele Republicii Azerbaidjan, precum şi dumneavoastră, distinşi colegi, care aţi făcut din România un prieten constant al ţărilor pe care le reprezentanţi.

Statele GUAM beneficiază de solidaritatea României datorită opţiunii lor pentru construcţia unor societăţi democratice. Acum, la un deceniu de când cele patru state fondatoare ale GUAM s-au hotărât să-şi unească eforturile pentru a gestiona împreună riscurile la adresa păcii, securităţii şi stabilităţii, apreciem faptul că au decis să aprofundeze şi noi formule de colaborare sectorială.

România salută evoluţiile pozitive din statele GUAM şi reafirmă interesul său de a dinamiza relaţiile politice şi economice cu acestea, inclusiv pentru a oferi ţărilor noastre securitate energetică.

Statele membre GUAM au o importanţă aparte, fie ca producători şi exportatori de hidrocarburi, fie ca ţări de tranzit. Statele dumneavoastră – situate în proximitatea zonei caspice şi central-asiatice – suscită atenţie şi pentru că deţin rezerve energetice, dar şi capacităţi de producţie şi export considerabile.

Uniunea Europeană abordează chestiunea securităţii energetice printr-o politică unitară. Am salutat participarea Ucrainei şi a Republicii Moldova, în calitate de observatori, la Tratatul Comunităţii Energiei, semnat anul trecut, şi susţinem aderarea lor ca membri cu drepturi depline. Dorim ca implementarea prevederilor din Tratat să permită formarea unei pieţe funcţionale a energiei. Considerăm că regiunea Mării Negre şi, prin extensie, zona Mării Caspice au nevoie de un cadru reglementat, transparent şi nediscriminatoriu de tranzacţionare şi tranzit care să asigure stabilitate şi un cadru investiţional predictibil.

Dezvoltarea infrastructurii de transport reprezintă un obiectiv important al regiunii. Legătura proiectelor energetice regionale din zona Mării Negre cu cele asumate la nivelul Uniunii Europene va fi din ce în ce mai puternică. Această zonă trebuie să devină un nod important al reţelelor energetice către pieţele europene.

Recent, preocupările la nivelul Uniunii s-au concentrat şi asupra elaborării unor politici bazate pe viziuni consolidate privind securitatea energetică şi evoluţia către o economie cu emisii scăzute de dioxid de carbon. Utilizarea energiilor regenerabile, creşterea eficienţei energetice, utilizarea biocombustibililor sunt modalităţi prin care satisfacem creşterea cererii de energie fără să prejudiciem mediul.

Doamnelor şi domnilor,

Ca ţară aflată în imediata vecinătate, România este preocupată de reglementarea conflictelor îngheţate din zona Caucazului şi a Mării Negre. Numai aşa vom putea favoriza consolidarea democratică şi dezvoltarea economică susţinută a statelor GUAM, cu urmări pozitive în dialogul lor cu spaţiul european şi euro-atlantic.

Consecventă poziţiei sale de principiu, România consideră că soluţionarea conflictelor din regiune trebuie să implice respectul independenţei, suveranităţii şi integrităţii teritoriale ale ţărilor implicate, pe baza unor soluţii negociate cu fiecare stat în parte.

România saluta atât eforturile mediatorilor, cat şi preocuparea organismelor internaţionale faţă de potenţialul pericolu la adresa securităţii şi păcii regionale reprezentat de prelungirea acestor conflicte. În acest sens, pledăm pentru implicarea în continuare a OSCE, a Uniunii Europene şi a ONU în definirea forţelor internaţionale de menţinere a păcii din Republica Moldova şi din Georgia.

Doresc să vă asigur că România va sprijini reînscrierea pe ordinea de zi a celei de-a 62-a sesiuni a Adunării Generale a ONU a punctului promovat de statele GUAM referitor la „conflictele prelungite”. Considerăm că dezbaterile din cadrul ONU, fără a urmări crearea unor noi mecanisme instituţionale, ar putea impulsiona procesul de soluţionare a respectivelor conflicte.

În acelaşi timp, observăm cu îngrijorare iniţiative ce vizează reinterpretarea unor tratate internaţionale, cum ar fi Tratatul privind Forţele Convenţionale din Europa. România consideră necesară intrarea în vigoare a Tratatului privind Forţele Convenţionale din Europa Adaptat, dar apreciază că ratificarea sa trebuie să aibă loc numai după ce angajamentele de la Istanbul privind retragerea trupelor ruse de pe teritoriul Republicii Moldova şi Georgiei vor fi respectate.

Mai mult, existenţa unui regim de control al armamentelor trebuie să se bazeze pe transparenţă şi predictibilitate şi nu să fie rezultatul negocierilor pe alte subiecte ce vizează securitatea regională şi internaţională.

Doamnelor şi domnilor,

Succesul unor evoluţii favorabile, precum recenta Comunicare a Comisiei Europene privind “Sinergia Mării Negre” necesită eforturi coordonate şi consolidate din partea noastră, ţările regiunii, ca principali beneficiari ai oricărui asemenea angajament al Uniunii Europene. Împărtăşim viziunea Comisiei Europene, care oferă un cadru flexibil şi pragmatic de cooperare. Este esenţial ca, în perioada următoare, aceste linii strategice să fie concretizate prin activităţi, proiecte cu rezultate tangibile, în beneficiul comunităţilor noastre. Definirea abordării Uniunii Europene faţă de regiune trebuie să fie o etapă intermediară, un instrument şi nu obiectivul final. Este şansa statelor membre GUAM şi a statelor de la Marea Neagră să poată contribui, pe viitor, în mod activ, la modelarea politicilor şi proiectelor UE faţă de regiune. Această şansă nu trebuie ratată.

Ea poate fi valorificată, într-o primă etapă, prin utilizarea instrumentelor oferite de Politica Europeană de Vecinătate, menite sa sprijine realizarea reformelor în spirit european. Acestea vor avea ca efect apropierea de standardele Uniunii Europene, în aşteptarea continuării procesului de extindere al Uniunii.

Doamnelor şi domnilor,

România acorda sprijin atât organizaţiei GUAM, cât şi fiecărui stat membru în diferite domenii în scopul consolidării instituţionale şi implementării proiectelor concrete avansate de acestea.

În acest context şi în consonanţă cu obiectivele organizaţiei, credem că etapa procedurilor de ordin juridic şi tehnico-organizatoric trebuie finalizată, prin ratificarea Cartei Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM şi instituţionalizarea Secretariatului permanent, respectiv începerea activităţii acestuia. De asemenea, considerăm că este momentul pentru canalizarea resurselor organizaţiei pe un număr clar definit de proiecte funcţionale care să consolideze profilul regional al GUAM ca organizaţie internaţională.

Salutăm constituirea componentei parlamentare a GUAM, care va juca un rol deosebit în succesul organizaţiei, prin armonizarea legislaţiilor statelor membre în funcţie de proiectele prioritare asumate.

In final, permiteţi-mi să mulţumesc, încă o dată, gazdei noastre pentru oportunitatea oferită de a participa la această reuniune, precum şi să urez succes statelor membre ale Organizaţiei pentru Democraţie şi Dezvoltare Economică – GUAM în activitatea lor.

Vă mulţumesc.”

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.