Companiile școlare din Moldova la târgul Junior Achievement de la Tallinn

În data de 9 februarie, la Tallinn a avut loc Târgul tradițional al companiilor școlare organizat de Junior Achievement Estonia. La eveniment au participat circa 160 companii școlare din Estonia, Suedia și Republica Moldova.

Ţara noastră a fost reprezentată de către Junior Achievement Moldova și companiile școlare din orşele Chișinău, Drochia și Călărași. Companiile şcolare au prezentat și au comercializat produse confecționate de către elevii din instituțiile educaționale respective și au participat la concursurile organizate în cadrul târgului.

Ambasada Republicii Moldova în Estonia a fost partener al evenimentului. Ambasadorul Victor Guzun a oferit în cadrul evenimentului premiul pentru cea mai bună minicompanie participantă.

Junior Achievement Moldova este o organizaţie non-profit, fondată în anul 1995,  membră a reţelei JA Worldwide. Misiunea organizaţiei constă în motivarea şi pregătirea tinerei generaţii pentru a se afirma cu succes în economia de piaţă. În acest scop, organizaţia implementează în şcolile din Republica Moldova programe opţionale de educaţie economică şi antreprenorială. 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.