Compania de stat introduce în grila de emisie posturi TV de opoziție din Rusia și Ucraina

TV Rain, unul dintre puținele posturi de televiziune de opoziție din Rusia, a fost introdus de curând în grila de emisie a operatorului național de telecomunicații. Postul de televiziune se află într-o situație financiară complicată, ei au făcut nenumărate apeluri pentru a strânge fonduri, iar accesul la emisia on-line a devenit cu plată.

Potrivit managerului de proiect IPTV al Moldtelecom, TV Rain, de rând cu postul 5 канал Ukraine, au fost incluse în grilă pentru a diversifica sursele de informații. Decizia a fost luată în contextul crizei din Ucraina, astfel încât vorbitorii de limbă rusă să aibă acces nu doar la informații din sursele media afiliate Kremlinului, a specificat pentru Moldova.ORG, Sergiu Tsirulinic.

5 канал Ukraine a fost postul de opoziție în timpul guvernării lui Viktor Ianukovici. De rând cu aceste două posturi este retransmis și Перший, postul național de televiziune din Ucraina.

Grila s-a extins începând cu 10 aprilie.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.