Coalitia-2009 respinge acuzatiile

Coaliţia pentru alegeri libere şi corecte „Coaliţia-2009” a adresat o scrisoare deschisă Ministerului Justiţiei (MJ) în care-şi exprimă „nedumerirea şi indignarea faţă de acuzaţia pe care o aduce MJ în mod gratuit „Coaliţiei 2009” precum că a fost co-organizator al mitingului din 7 aprilie 2009”.

După cum relatează agenţia INFOTAG, în documentul citat se spune că „această afirmaţie eronată se conţine în scrisoarea trimisă de Ministerul Justiţiei organizaţiilor neguvernamentale membre ale Consiliului Coaliţiei Civice pentru Alegeri Libere şi Corecte – „Coaliţia 2009”.

„În legătură cu aceasta, comunicăm în mod oficial următoarele: „Coaliţia 2009” nu a fost organizator sau co-organizator al acţiunilor de protest care au avut loc la 7 aprilie 2009; „Coaliţia 2009” condamnă acţiunile violente din partea protestatarilor, dar şi din partea politiei „Coaliţia 2009” încurajează exercitarea dreptului la libertatea întrunirilor şi manifestaţiilor publice în mod paşnic”, se menţionează în scrisoare.

Coaliţia crede că MJ „a fost dezinformat sau informat greşit despre organizatorii acţiunilor din 7 aprilie 2009”.

„Pe parcursul activităţii sale, Coaliţia 2009 a acţionat exclusiv în baza legislaţiei în vigoare şi a standardelor internaţionale în domeniu, în baza Cartei pentru Alegeri Libere şi Corecte şi a Regulamentului de funcţionare a Coaliţiei şi a cooperat în mod deschis şi transparent cu toate autorităţile statului, inclusiv cu cele responsabile de organizarea alegerilor”, se mai spune în scrisoare.

INFOTAG precizează: Scrisoare este semnată de astfel de organizaţii ca: Centrul CONTACT, Centrul Independent de Jurnalism (CIJ), Asociaţia Presei Independente, Asociaţia pentru Democraţie Participativă (ADEPT), Liga pentru Apărarea Drepturilor Omului (LADOM), Consiliul Naţional al Tineretului din Moldova (CNTM), Asociaţia pentru Promovarea Clinicilor Juridice (APJCM).

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.