CMC: Declaratie proromaneasca, proeuropeana

Moldova.ORG – Consiliul Municipal Chişinău (CMC) a adoptat vineri, 6 iunie 2008, o Declaraţie în care reconfirmă aspiraţiile europene ale locuitorilor municipiului Chişinău. Iniţiativa aparţine cunoscutului avocat, Alexandru Tănase, consilier din partea Partidiului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) şi a fost susţinută de consilierii din partea Partidului Liberal (PL), Partidului Alianţa Moldova Noastră (AMN) şi Partidul Social Democrat (PSDM). Creştin-democraţii (PPCD), comuniştii (PCRM), umaniştii (PUM) şi Mişcarea prorusească „Ravnopravie”, pronunţându-se împotrivă.

Semnatarii Declaraţiei au condamnat, totodată, gestul Guvernului de la Chişinău de a tergiversa semnarea cu România a Convenţiei europene privind micul trafic de frontieră de la Prut. CMC taxează acţiunile Guvernului ca fiind „antipopulare şi antieuropene”, or, semnarea Convenţiei ar permite unui număr de peste un milion de moldoveni, care locuiesc de-a lungul Prutului, să circule în România fără vize, ci în baza unui permis special.

Prin această Declaraţie, forţele proeuropene din CMC s-au solidarizat cu acţiunile pro-Convenţie organizate de PLDM şi cu Consiliile locale din R. Moldova, care au cerut Guvernului să semneze în regim de urgenţă Convenţia privind micul trafic de frontiera.

CMC cere Guvernului să semneze necondiţionat Convenţia în interesul cetăţenilor R. Moldova, care locuiesc de-a lungul râului Prut.

Moldova.ORG aminteşte că şeful diplomaţiei moldovene, Andrei Stratan a condiţionat României semnarea Convenţiei cu semnarea Tratatului de frontieră şi a Tratatului politic dintre Chişinău şi Bucureşti. Condiţie inacceptabilă pentru Bucureşti.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.