Conform ultimelor date, tulburările armate din Libia se îndreaptă din estul țării spre capitala Tripoli. Au fost auzite focuri de armă în centrul oraşului şi în alte regiuni, canalul Al-Jazeera raportând moartea a 61 de persoane, ucise azi.
Alte informaţii neconfirmate spun că, în timpul nopții, protestatarii au atacat sediile centrale ale televiziunilor Al-Jamahiriya Two și Al-Shababia, cât și unele clădiri guvernamentale.
Conform datelor televiziunii saudite Al-Arabiya, Centrul pentru Conferinţe, unde au loc adunările parlamentare ale Congresului General, a fost incendiat.
Compania British Petroleum a declarat că va evacua personalul său din Libia şi își va suspenda activităţile din cauza tulburărilor masive.
Ministrul spaniol de externe, Trinidad Jimenez, a declarat azi că statele membre UE vor coordona evacuarea cetăţenilor europeni din Libia.
Un avion al companiei Turkish airlines a fost trimis să evacueze cetățenii turci din Benghazi, însă autorităţile libiene au blocat terenurile de aterizare şi avionul a fost nevoit să se întoarcă în Turcia.
În ceea ce priveşte numărul de protestatari şi gravitatea ciocnirilor în Tripoli, detaliile sunt vagi. Au avut loc ciocniri între protestatari şi forţele de securitate în majoritatea oraşelor estice ale ţării, în special în Benghazi, unde este mai concentrată opoziţia faţă de liderul libian Moammar Gadhafi.
Protestele răspândite în Tripoli au izbucnit în seara zilei de 20 februarie şi se pare că s-au intensificat în urma unui discurs ținut de fiul Ghadhafi lui Seif al-Islam.
În acest discurs, Seif al-Islam a făcut încercarea de a prezenta noua față a regimului, reiterând reformele politice, sociale şi economice pe care le-a susţinut mult timp, astfel ținând societăţile tribale libiene împreună. Deşi, în discursul său Seif Al-Islam s-a distanţat atent de tacticile vechiului regim, protestatarii de la Tripoli au respins relatările sale, scandând lozinci împotriva lui Seif al-Islam.
În discursul său, Seif al-Islam a dat de înţeles că a avut permisiunea tatălui său şi a elementelor din cadrul armatei, şi că armata şi garda naţională au invocat distrugerea “elementelor ce răspândesc tulburările”.
Cu toate acestea, rapoarte neconfirmate despre defecţiunile armatei din Benghazi şi Al Bayda din estul Libiei din 20 februarie și răspândirea neliniştii la Tripoli pe 21 februarie, pun la îndoială capacitatea regimului de a conta pe loialitate deplină şi abilitatea armatei să ţină situaţia sub control.