Cine sunt protestatarii lui Petrenco

Așa-numitele proteste organizate de Grigore Petrenco la care au participat câteva zeci de oameni au fost susținute de personaje dubioase, inclusiv pușcăriași, narcomani și susținători ai separatismului, o parte dintre care provin de la Școala Antropologică Superioară a cunoscutului Mark Tkaciuk.

Dintr-un filmuleț plasat pe Internet devine clar de ce acțiunile organizate de Petrenco nu au fost susținute de populație, astfel că la așa-zisele proteste au participat doar acoliții acestuia, majoritatea tineri vorbitori de limbă rusă cu viziuni radicale.

Unul dintre cei care s-a promovat mai intens în timpul acestor acțiuni a fost Constantin Svetlicinîi care se prezenta drept ”comisar pentru drepturile omului”. În realitate Svetlicinîi este un împătimit al consumului de droguri și cunoscător al jargonului din penitenciare nu doar din auzite.

În plus, acesta este și fondatorului unei organizații care susține că-i ajută pe migranții moldoveni să ajungă în Federația Rusă, dar din înregistrările făcute cu camera ascunsă se vede cum Svetlicinîi cere pentru aceste servicii câte 60 de dolari pentru fiecare persoană.

Alexandr Roșko este un alt adept al lui Petrenco, cunoscut pentru viziunile și acțiunile sale radicale. Absolvent al Școlii lui Tkaciuk, a fost exclus din PCRM pentru viziunile sale radicale. Este un cunoscut susținător al separatiștilor din Donbas și se manifestă prin comportament agresiv. La 31 iulie a fost reținut pentru ultragierea colaboratorilor de poliție și a povestit că ideea acțiunilor de protest a fost pusă la cale de Petrenco și fostul deputat Alexandr Petcov.

Un alt ”taliban” al lui Petrenco este Pavel Grigorciuk. Unul din membrii activi ai organizației radicale Antifa, absolvent al Școlii Antropologice Superioare. Este un cunoscut adept al destabilizării situației în Republica Moldova, inclusiv prin provocări în regiunea din stânga Nistrului, Găgăuzia și Bălți, fiind demonstrate și legăturile acestuia cu separatiștii din Estul Ucrainei.

După cum era anunțat, protestele de săptămânile trecute din fața casei democratului Vlad Plahotniuc au fost organizat de Grigore Petrenco, și el exclus din PCRM pentru viziuni radicale și cunoscut în cadrul Adunării Parlamentare a Consiliului Europei drept ”agentul FSB”.

În realitate însă s-a scris că de fapt în spatele acestor acțiuni stă fostul ideolog al PCRM Mark Tkaciuk care a revenit în Republica Moldova exact în acea perioadă. Experții au comentat că Tkaciuk a venit la Chișinău cu o misiune clară din partea serviciilor rusești să organizeze un al doilea “7 aprilie”, dar mult mai sângeros. În aceeași perioadă s-au activat și alte forțe radicale precum socialiștii lui Igor Dodon, liderii Platfomei DA.

Protestul organizat de Petrenco însă a suferit un fiasco total. Celor câteva zeci de radicali vorbitori de limba rusă nu li s-au alăturat oamenii. Oamenii au înțeles că motivul declarat al acțiunii – majorarea tarifelor este doar unul invocat, dar scopul adevarat al acesteia a fost cu totul altul – destabilizarea situației interne și distrugerea Republicii Moldova ca stat. Cetățenii Republicii Moldova însă nu-și doresc acest lucru.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.