De Paula Munteanu/ Chişinău / Moldova.ORG/ — Ion Struza, fostul premier, a declarat în cadrul unui interviu pentru un post radio că europenii și-au pierdut deja încrederea în politicienii de la Chișinău.
"Luna de miere RM-UE s-a încheiat şi ei deja nu mai văd în Republica Moldova şi în guvernarea de la Chişinău un partener care este demn de încredere şi care ar putea să înceapă odată promisele reforme. Lucru care este profund regretabil. Este o descurajare şi în acelaşi timp este şi o profundă dezamăgire faţă de unii lideri de la Chişinău. Nu trebuie să confundăm un program de PR al unui guvern sau al unui Minister de Externe cu o realitate. Pentru noi era mai importantă nu numai finalitatea acestui proces, ci procesul în sine de modernizare a ţării conform standardelor Uniunii Europene”, spune acesta.
Să vedem ce zice Ion Struza cu referire la Igor Dodon. "Mai avansat bineînţeles că este Igor Dodon, care este exponentul direct al intereselor ruseşti în Republica Moldova şi care are o susţinere şi se consideră un politician de perspectivă, şi care are mandatul deplin, inclusiv în a reconfigura Partidul Comuniştilor, de a construi noi partide. Are susţinerea financiară şi morală din zona respectivă. Avem de afacere nu cu Igor Dodon, avem de afacere cu fenomenul Dodon, care este cu mult mai complex. Deşi nu trebuie să ne detaşăm de personalitatea domnului Dodon, să menţionăm că este o persoană extrem de ambiţioasă, cu mult mai ambiţioasă decât capacităţile sale, cred că, profesionale sau morale, pe care el poate să le livreze. Dar nu numai la Dodon se limitează lista celor, pe care mizează, eu ştiu, anumite cercuri la Moscova. Sunt şi alţii, practic toţi, fără excepţii”, a conchis acesta.