Chirtoacă, supărat, a lansat un mesaj lung despre “Revoluția bradului”

Primarul capitalei, Dorin Chirtoacă, a lansat un mesaj lung pe pagina sa de Facebook unde le răspunde internauților care au făcut haz de bradul instalat în centrul Chișinăului.

“Într-adevar bradul este un pic deformat, întrucât atunci cât a crescut timp de 35 de ani, a stat prea aproape de clădirea din preajmă, și fiind adus în PMAN în anul 2014 – “s-a eliberat”. Respectiv, de bucurie, s-a înclinat puțin spre …Vest”, începe scrisoarea Chirtoacă.

Totodată, edilul a ținut să le riposteze internauților care au comparat bradul din Chișinău cu cel din Tiraspol. “Dacă este să vorbim serios, cine este de acord să dăm 2 milioane de lei pe brad, ca să facem ca la Tiraspol? Pe noi ne costă de obicei 10 mii de lei, iar anul acesta, întâmplător, a fost gratuit. Tot ce este natural nu întotdeauna are forma perfectă. Dar oare forma e cea mai importantă, iar forma, mai ales dacă este fără fond, fără conținut nu are farmec”, adaugă acesta.

Chirtoacă mai spune că din 2007 și până în prezent, brazii amplasați în PMAN nu au fost defrișați niciodată special în acest scop și erau aleși pentru că fie rădăcinile creau probleme infrastructurii subterane, fie era prea mari și afectau clădirea din preajmă.

“Acum depinde și din ce unghi și cum îl fotografiezi, dacă “te strădui tare”, având în vedere că nu este “perfect rotund”, nu este cum se spune: “90x60x90″, poate ajunge în poză și strâmb, și pe o parte, și culcat sau chiar cu vârful în jos și cu baza în sus… dacă tare trebuie”, a adăugat acesta.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.