Chirtoacă – concediu sau “tactică electorală de câştig”?

De Irina Gherasimov/ Chişinǎu / Moldova.ORG/ — Ultimii trei candidaţi la funcţia de primar al Capitalei s-au înscris oficial, ieri seara, în cursa electorală pentru fotoliul de primar general al capitalei. Este vorba de fostul prim-vicepreşedinte al PLDM, Mihai Godea, reprezentantul Partidului “Legii şi Dreptăţii”, Marcel Darie şi actualul primar, Dorin Chirtoacă, care a venit cu cinci minute înainte de expirarea termenului.

Edilul a venit însoţit de mai mulţi colegi şi susţinători, printre care şi maestrul Eugen Doga. Cât priveşte cele 31 de zile care au mai rămas până la alegerile locale, Chirtoacă le-a catalogat drept o "pauză tehnică" în care nu exclude să îşi ia concediu. "Urmează 4 ani de muncă. Deci, cred că merit şi un concediu, dar nu exclud ca să-l folosesc ca pe "tactică electorală de câştig"". Mai mult decât atât, acesta s-a arătat ferm convins că va câştiga alegerile din 5 iunie.

Menţionăm că, într-un studiu efectuat de către Centrul de Cercetări Strategice şi Consultanţă Politică "Politicon", Dorin Chirtoacă se află pe poziţii ferme în topul celor mai influenţi politicieni din Moldova, devansând-ul pe liderul fracţiunii PCRM, Vladimir Voronin.

Totodată, directorul “Politicon”, Anatol Ţăranu a menţionat, în carul unei conferinţe de presă, că: “în baza clasamentului, în turul II vor merge Chirtoacă şi Dodon şi lupta se va da între aceştia, însă o poziţie mai preferabilă o are Chirtoacă, dat fiind faptul că el are şanse foarte mari să câştige turul II inclusiv şi pentru faptul că voturile pentru Buliga şi Bodiu o să meargă spre Chirtoacă şi nu spre Dodon. Problema lui Dodon nu este turul I, problema lui este turul II”, afirmǎ Anatol Ţǎranu.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.