Chiril Gaburici: În trei luni încep reformele la CNA, CNI şi Curtea Constituţională!

În două săptămâni Guvernul va transmite Parlamentului proiectul Legii privind Procuratura, care va corespunde recomandărilor de la Veneţia. Iar în cel mult trei luni vor fi iniţiate reformele la CNA, CNI şi Curtea Constituţională.

Anunţul a fost făcut ieri de premierul Chiril Gaburici, după sesiunea comună de lucru a membrilor Cabinetului de Miniștri cu partenerii externi ai Republicii Moldova, unde s-a discutat implementarea agendei de modernizare și dezvoltare a țării.

„Reformele la cele trei instituţii ar însemna o îmbunătăţire a calităţii serviciilor şi asigurarea unor rezultate finale pe măsura aşteptărilor”, a precizat premierul.

Alte două iniţiative importante anunţate de Gaburici vizează crearea unei noi structuri, care ar avea drept scop recuperarea bunurilor acumulate pe căi ilegale, dar şi anularea imunităţii pentru judecători şi parlamentari în cazurile de abateri contravenţionale.

„Ne propunem crearea unei instituţii specializate care se va ocupa cu recuperarea bunurilor ilegale sau nejustificate. Iar o altă propunere este abolirea imunităţii contravenţionale pentru toate categoriile de cetăţeni, inclusiv judecători, parlamentari. Toţi sunt egali în faţa legii”, a menţionat premierul.

Oficialul a mai punctat şi alte obiective cum ar fi facilitarea activităţii antreprenoriale, accentul fiind pus pe susţinerea întreprinderilor mici şi mijlocii. În plus, un alt obiect ar fi dublarea numărului de medicamente compensate.” Dacă în prezent sunt mai puţin de o sută de astfel de medicamente, în viitorul apropiat ne propunem ca numărul lor să atingă circa 200”, a menţionat premierul.

După discuţiile cu ambasadorii acreditaţii la Chişinău, premierul a declarat că au fost identificate trei priorități majore ale actualului Guvern: unitate națională, supremația legii și economie sustenabilă. “Şi pornind la realizarea reformelor din aceste domenii, ne gândim la cetăţeanul nostru – tot ce vom face, vom face în interesul acestuia ”, a subliniat el.

După întrevederea de ieri, ambasadorii acreditaţi în Moldova s-au arătat mulţumiţi de deschiderea Executivului de la Chişinău de a discuta politicile de dezvoltare ale Republicii Moldova şi a aprofunda parcursul european.

„Pentru prima dată, am văzut o deschidere atât de mare din partea Guvernului și a premierului. Am remarcat dorința autorităților de a munci și de a face acțiuni concrete pentru binele cetățenilor Republicii Moldova, pentru dezvoltarea acestei țări. Vrem o Moldovă de succes!”, a relatat pentru presă ambasadorul Pirkka Tapiola.

Reamintim că în luna martie, partenerii de dezvoltare ai Republicii Moldova au transmis Guvernului de la Chişinău un set de recomandări numit diplomatic „Note informative”. Acestea reprezentau nişte „opinii şi recomandări” pe care Guvernul „le-ar putea utiliza în măsura în care le consideră utile şi relevante”. În capul listei se regăseau lupta împotriva corupţiei, continuarea reformei justiţiei şi asigurarea unui sector bancar bine reglementat.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.