CFM a reluat vânzarea biletelor la cursele de tren spre Rusia

IS “Calea Ferată a Moldovei” a reluat vânzarea  biletelor la cursele de tren spre Federația Rusă pentru perioada de după 27 mai. Vânzările de bilete au fost deschise la cursele Chișinău – Moscova și Chișinău- Sankt Petersburg.

Întreprinderea feroviară din Ucraina „Ucrzalizniţa” a înștiințat ÎS”Calea Ferată a Moldovei” despre aprobarea graficului circulaţiei trenurilor, precum şi privind  reluarea vânzăriilor prealabile de bilete la toate cursele care tranzitează Ucraina, anunță cu puțin timp în urmă un comunicat  de presă al Ministerului Transporturilor.

În urma unei înştiinţări anterioare ale autorităţilor ucrainene privind neaprobarea graficelor feroviare, vânzarea biletelor la cursele de tren din Chișinău în direcția Federaţiei Ruse se efectua până pe data de 27 mai, iar prin reluarea vânzărilor pentru dăţile ulterioare a fost evitată sistarea circulației feroviare spre Federația Rusă.

Pe 11 aprilie, în Moldova a fost sistată vânzarea în avans a biletelor la cursele de tren Chișinău-Moscova și Chișinău-Sankt Petresburg. S-a întâmplat după ce Căile Ferate din Ucraina au anunțat că nu vor mai vinde bilete pentru cursele care tranzitează Ucraina, din 1 iunie, până vor stabili cu administrația Crimeii orarul de vară al trenurilor.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.