Cele mai mari bănci mondiale sunt suspectate de manipulare

Autorităţile de reglementare din SUA, Europa şi Asia, verifică o serie din cele mai mari bănci din lume, suspectându-le de manipulare a ratelor interbancare de creditare.

Se presupune că în lista de suspecţi au nimerit Citigroup, JP Morgan, HSBC şi Deutsche Bank. Cu o zi mai devreme, o amendă în valoare de 452 de milioane de dolari SUA a fost aplicată băncii Barclays.

Potrivit datelor autorităţilor britanice şi americane de reglementare, Barclays oferea informaţii false privind costul împrunuturilor bancare, astfel încercând să-şi creeze imaginea unei instituţii financiare de încredere.

Fostul adjunct al ministrului Finanţelor Marii Britanii, lordul Meiners, a declarat pentru BBC că toţi angajaţii Barclays, care au legătură cu operaţii de acest gen, vor putea nimeri după gratii. Potrivit acestuia, acesta este unul din cele mai rele exemple a comportamentului unei bănci din ceea ce a văzut el pe parcursul practicii sale.

Directorul Comitetului financiar al Camerei Comunelor, Andrew Tyree, a declarat că îl va chema pe conducătorul băncii Barclays, Bob Diamond, pentru a discuta incidentul.

Banca a recunoscut că a acţionat “cu încălcări grave ale standartelor existente”.
 

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.