Cei doi responsabili pentru atentatul de pe aeroportul moscovit Domodedovo făceau cel mai probabil parte dintr-o grupare sinucigaşă antrenată la bazele Al-Qaida din Pakistan şi au fost trimişi la Moscova special pentru a ataca sistemul de transport al oraşului, relatează miercuri The Telegraph.
Serviciile secrete ruse au declarat că gruparea avea sediul într-o casă din Moscova, unde fabrica centurile speciale folosite în atacuri. Sursele ruse de securitate au afirmat ieri că atentatul a fost comis de un bărbat şi o femeie kamikaze din gruparea Văduva Neagră şi a fost supravegheat îndeaproape de trei complici, căutaţi acum de autorităţi.
Serviciile secrete au fost jenate să descopere că informatorii avertizaseră în legătură cu un posibil atac pe un aeroport moscovit cu câteva săptămâni înaintea incidentului. Experţii în probleme de securitate au descoperit că o grupare criminală, cu sediul în suburbiile moscovite, coopera cu o echipă cecenă care fabrica bombe.
Un ziar apropiat de serviciul rus de securitate FSB a publicat un presupus avertisment adresat poliţiei moscovite în decembrie, în care erau listate o serie de motive conform cărora o grupare sinucigaşă, formată din trei femei şi un bărbat din Cecenia, se îndreptau spre Moscova.
Potrivit acestui comunicat, gruparea a petrecut o perioadă în Pakistan şi Iran, după care s-a îndreptat spre Moscova, unde una dintre femei avea o rudă care era proprietara unui apartament în care se puteau fabrica bombe. Un alt grup de cinci militanţi islamişti, antrenaţi în Pakistan, urma să pătrundă în curând în Rusia, a adăugat aceeaşi sursă.
Un site apropiat de Al-Qaida a declarat că grupul Emiratul Islamic din Caucaz, condus de rebelul Doku Umarov, a părut dispus să revendice atacul, susţinând că acesta a fost provocat de măsurile militare aspre luate de Rusia împotriva activiştilor pentru independenţă din Cecenia. În articol se scria: ‘Voi, necredincioşii, sunteţi lemnul de foc din iad. Aici veţi ajunge.’
Cotidianul Kommersant a declarat că resposabilii serviciilor de securitate au fost preveniţi în legătură cu un posibil atac în momentul în care de Anul Nou, la Moscova, o femeie s-a aruncat din întâmplare în aer. Mai târziu s-a aflat că soţul ei se afla în închisoare, sub acuzaţia că ar fi aparţinut unei grupări teroriste islamiste, şi că ea şi prietena ei fuseseră trimise la Moscova din Daghestan pentru a comite o acţiune teroristă.