CEC: Până la ora 13.00, au votat peste 837 800 cetățeni. Iată profilul alegătorului care deja a votat

Comisia Electorală Centrală a anunţat că în toate secțiile de votare procesul electoral decurge în regim normal. Incidente sau încălcări majore nu au fost înregistrate. Până la ora 13.00 au votat  peste 837 800 cetățeni, ceea ce constituie 29 %.

Profilul alegătorilor în Republica Moldova care deja au votat:

  • 8,3 % au vârsta cuprinsă între 18 și 25 ani;
  • 22,35% 26-40 de ani,
  • 26,17% – 41-55ani,
  • 34,04 % 56-70 de ani,
  • 9,13 % reprezintă electoratul cu vârstă de peste 71 ani.

Circumscripția unde s-a înregistrat cea mai înaltă prezență la urne:

Este rn. Rezina (30%), cea mai scăzută fiind în raionul Cantemir (peste 20%).

Cei mai mulți alegători au votat localitatea s. Pocrovca, rn. Dondușeni (63%), cei mai puțini și-au exercitat dreptul la vot în s Caracușenii Vechi, rn. Briceni (8 %).

O participare activă a alegătorilor se atestă în secțiile de votare deschise peste hotare, unde la acest moment avem o prezență la urne de peste 43 mii cetățeni.

Țările care înregistrează o participare mai activă sunt:

  • Republica Italiană (13091)
  • România (5139)
  • Federația Rusă (4281)
  • Republica Franceză (2930)

La ora 14.00, ora Moldovei, urmează să-și încheie activitatea secția de votare din Tokyo, Japonia.Tot în orele următoare, vor fi deschise 10 secții constituite în Canada și SUA.

Pînă la această oră, la CEC nu au fost depuse contestații privind acțiunile concurenților electorali sau privind hotărîrile și/sau acțiunile organelor electorale inferioare.

Am absolvit facultatea de litere, dar lucrez în jurnalism din '98. O perioadă îndelungată am fost știristă profilată pe teme economice și sociale. Din 2014 lucrez la Moldova.org, unde am descoperit toată paleta de culori ale presei online. Îmi place să scriu materiale explicative și analitice. Politica editorială a redacției mi-a permis să-mi lărgesc viziunile asupra mai multor aspecte ale vieții.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.