CEC a anuntat rezultatele finale ale alegerilor

Comisia Electorală Centrală (CEC) a Moldovei a anunţat rezultatele finale ale alegerilor parlamentare din 5 aprilie. Potrivit rezultatelor publicate tîrziu în seara zilei de miercuri, Partidul Comuniştilor a cîştigat alegerile detaşat.

Solicitat de corespondentul INFOTAG, secretarul CEC, Iurie Ciocan, a spus că în parlament au trecut patru partide. Partidul Comuniştilor a acumulat 49,48% din voturi, Partidul Liberal – 13,14%, Partidul Liberal Democrat din Moldova – 12.43%, Alianţa „Moldova Noastră” – 9,77%.

Potrivit lui, la alegeri au participat 1 555 557 alegători – 59,5% din numărul lor total. Ciocan a mai menţionat că în ultimele zile CEC a aşteptat să primească rezultatele alegerilor la secţiile de votare de peste hotarele Moldovei. La aceste secţii Partidul Liberal a obţinut peste 45% din voturile alegătorilor, îmbunătăţindu-şi rezultatul preliminar. În urma acestor rezultate s-a înrăutăţit cu cîteva zecimi de procente rezultatul PCRM.

Potrivit calculelor preliminare neoficiale, PCRM va obţine 60 de mandate, şi nu 61 cum se presupunea anterior. Respectiv, cele trei partide de opoziţie vor obţine împreună 41 de mandate. În acest caz teoretic există probabilitatea că opoziţia ar avea şansa să blocheze alegerea şefului statului, pentru care este nevoie de trei cincimi din voturile deputaţilor – 61 de voturi din 101 de mandate.

Preluarea textelor de pe Moldova.org se realizează doar în limita maximă de 2000 de semne, cu 2 link-uri directe spre articolul citat în prima și ultima propoziție a fragmentului preluat. Fotografiile/infograficele de pe platforma moldova.org pot fi preluate în număr de maxim 2 bucăți per material și doar cu menționarea Moldova.org și numele autorului/autoarei.